Ambiţiile care ne fură viaţa

Unii dintre noi spunem că suntem mai ambiţioşi şi ne mândrim cu asta. Alţii spun cu resemnare că renunţă prea uşor şi nu îşi duc visele la îndeplinire fiindcă nu au ambiţie. M-am întrebat atunci: unde putem stabili limita între ambiţia dusă până la extrem, transformându-se într-un orgoliu nociv şi delăsarea care ascun­de teama de a încerca şi poate de a pierde. O li­mită personală care reflectă valori­le noastre, convingerile care ne conduc viaţa este cea mai bună soluţie. ªi totuşi, uneori furaţi parcă de evenimente, ne trezim prinşi într-un vârtej halucinant creat de o viaţă care cere uneori mai mult de la noi decât putem duce. Astfel descoperim că ambiţiile noastre de a fi cei mai buni, cei mai frumoşi, cei mai deştepţi, cei mai bogaţi, cei mai cunoscuţi, ne oferă satisfacţia confirmării unei valori personale şi în acelaşi timp ne fură timpul, ne fură viaţa care ne scapă printre degete. Avem ambiţii şi sacrificăm orbiţi de inconştienţa unei mândrii nocive, tinereţea noastră, familia, prietenii, micile bucurii, plăcerile mărunte, anii, viaţa. Un preţ prea mare plătit uneori din teama de a ne confrunta cu adevărul nostru profund, din imposibilitatea de a accepta propria persoană ne­con­diţionat, din nevoia întreţinerii mitului că putem fi perfecţi. Suntem uneori atât de copleşiţi de noi, de dorinţele noastre, de aspiraţiile noas­tre, de nevoile noastre încât uităm că totuşi, nu suntem centrul uni­versului. Nu suntem perfecţi nici noi, nici ceilalţi, nici viaţa, aşa încât nicăieri nu scrie că trebuie neapărat să ajungem atât de departe ca să ne putem bucura de viaţă. Nimeni nu spune că nu suntem nişte oameni minunaţi dacă nu ne-am depăşit limitele, ne-am sfărâmat sănătatea şi libertatea de a trăi simplu. Nu avem nevoie să sacrificăm pe altarul ambiţiilor noastre uneori atât de prosteşti ce avem mai bun pentru că nimeni nu ne întoarce nicio răsplată.Puterea, faima, cştigul, sunt doar iluziile împlinirii şi cu toţii aflăm asta mai devreme sau mai târziu.Avem nevoie de sens, avem nevoie să ştim că plecăm de undeva şi ajungem altundeva, avem nevoie de obiective şi de perseverenţă. Avem nevoie de vise, de dorinţe, dar nu avem nevoie să le transformăm în obligaţii rigide de viaţă. Nu avem nevoie să ne condiţionăm valoarea personală de succesul sau eşecul nostru în viaţă pentru că riscăm mai mult decât credem. Riscăm să ne pierdem sănătatea fizică şi mentală, pe cei dragi şi uneori orbiţi de neîmpliniri, ne pierdem viaţa aruncându-ne în braţele morţii. Ce trist! Aş spune tuturor să deschidă bine ochii şi să vadă că singura ambiţie adevărată e însăşi viaţa trăită, iubită, preţuită, oferită! Întreabă-te ce îţi fură ţie viaţa? Numai gânduri bune! Aveţi grijă de voi! Psiholog clinician psihoterapeut Aniela MINU