Pe Anghel l-am cunoscut în „acceleratul” care parcurge cei 3oo de kilometri între Bucureşti şi Sibiu în 6 ore, iar restul până la Deva, un mizilic , în alte trei. A intrat în compartiment cu fix 5 minute înainte de plecarea trenului, slăbuţ, oacheş, rupt de oboseală şi fericit. Venea din Belgia, direct din puşcărie. A spus-o pe şleau, de parcă venea de la studii. Doar de ce intrase a ţinut secret, făcea parte din viaţa lui anterioară, fără onoare. Între timp o câştigase şi ţinea la ea ca la ochii din cap.
Fusese expulzat după trei zile nedormite de tergiversări. Îi era dor de România – pe care abia departe şi la greu învăţase s-o iubească – şi de libertate, ca de copilaşi. Avea trei şi nu prididea să vorbească despre ei. Numai că primul contact cu autorităţile române a fost un „ dă şi tu de o cafea, că altfel te ţin aici încă trei zile”. Le-a dat, de milă, că nu aveau onoare şi ca să ajungă mai iute la ai lui. Doar că-l aştepta Gara de Nord noaptea, umilitor spectacol pentru condiţia de om în România – dar şi periculos – în care „dăştepţii” fac burţi de miliarde pe „ protecţie” socială , iar loviţii de soartă, foamea, ca nişte câini de pripas. A vrut să-i dea unuia, rupt până la piele, haina de pe el, dar l-a învăţat un taximetrist că e degeaba, erau mulţi şi n-avea cum să-i îmbrace pe toţi.
Anghel spunea despre sine că e ţigan. Baliverna cu rromii era pentru el o înjurătură. Acasă îl aşteptau, aşezaţi pe gospodărie, părinţi, socri, nevastă, copii, veri şi un bunic înţelept. De la el învăţase să iubească caii şi să-şi lase creştineşte duşmanii în voia Domnului. Nu purta ranchiună nimănui, dar ştia ce este recunoştinţa. Îl ajutase în puşcărie cu ştiinţa lui de carte un sibian, Sebastian. Cu câtă recunoştinţă îi pronunţa numele. Tot la şcoala puşcăriei belgiene învăţase – fără să-şi dea seama de ceea ce ştie – cel puţin trei din cele nouă Fericiri ale Predicii de pe Munte, dar mai ales „ fericiţi făcătorii de pace …” l-a salvat. Şi a mai aflat că Dumnezeu i-a dat capul de pe umeri să discearnă între cel mai blînd şi cel mai aprig gardian, ambii români , dar şi între teribilism, droguri, bătăi şi munca grea ca alternativă.
Aşa a venit Anghel din Belgia, direct din puşcărie, un înţelept: ”iubesc să muncesc, cu totul altfel cheltui banii munciţi, cu altă inimă” , şi , un patriot: „ nu e ţară mai frumoasă ca România.” Ce-i drept vedea prima oară Făgăraşii plini de zăpadă în lumina soarelui.
Anghel intrase în compartiment cu fix 5 minute înainte de plecarea trenului, punând din prima cărţile pe faţă. Dacă mi-aş fi ascultat instinctul de conservare, nu v-aş fi putut onora cu 6 ore de poveste, în două mii de semne.
Publicitate
