În cei patru ani ai Primului Război Mondial au murit 17 milioane de oameni și au fost răniți alți 20 de milioane. O veritabilă catastrofă războiul acesta, însă lucrurile au stat cu mult mai rău în zilele ce i-au urmat. Între ianuarie 1918 și decembrie 1920 cinci sute de milioane de oameni au fost infectați de virusul gripei spaniole, iar această epidemie a ucis între 50 și 100 de milioane de oameni. Practic acestă pandemiei uriașă a depopulat 5% din populația umană a planetei.
În fața unui curent din ce în ce mai vizibil împotriva vaccinării, 20% din copii din București nu sunt imunizați de exemplu, evenimentele tragice de acum un secol nu au nici un ecou. Dreptul de a alege al părinților, o libertate prost înțeleasă, poate avea consecințe tragice în viitor. Ca o compensare a neîncrederii cetățenilor în știința medicală, religia își croiește un spațiu din ce în ce mai larg în conștiința publică. Deseori prost înțeleasă și cu o uriașă cerere de minuni, industria binecuvântării aghezmuiește logica elementară.
Probabil întâmplător, aleșii noștri au ales să împace și capra și varza. Au mărit salariile profesorilor și și-au luat un concediu general pentru pelerinajul preelectoral la Cuvioasa Parascheva. Pentru că în alte situații decizia politică ține de absurd. O inițiativă legislativă vrea să schimbe prin lege denumirea unei etnii, fără a-i consulta pe acești oameni și cu motivarea absurdă a percepției occidentale față de emigrantul român. E absurd când diaspora a rămas cu buza umflată în fața votului prin corespondență și este forțată în ciuda reglementărilor dublei impuneri să plătescă taxe și în România, dar și în Italia sau Spania.
Însă cheia de boltă a tâmpeniilor politice românești s-a manifestat nu în politica internă, ci la nivel internațional. După catastrofala poziționare la Consiliul European în privința refugiaților, după ce fermenții xenofobi au fost populist recoltați de toată lumea, ministrul de externe și președintele se autopropun ca mediatori în Siria. Când trăiești în România și condamnați penali vorbesc de anticorupție, parcă antisirienii de ieri devin în mod „natural” arbitri. La Kremlin, Washington și Damasc lumea așteaptă cu înfrigurare soluțiile Iohannis – Aurescu. Caricatura nostră de democrație cu pseudo-politicienii mioritici se joacă de-a personajele importante supraestimându-și anvergura. Ministrul de externe și președintele României, după eforturile șchioape ale ultimilor opt ani, transformă România dintr-un actor regional mediocru într-unul minuscul.
Căutând salvarea în pioșenia din fața moaștelor sfinților, inventăm mumii noi și menținem comportamente cât se poate de medievale. Însă e suficient să ne privim vecinii și să fim cât se poate de optimiști că se poate și mai rău.
Publicitate
