Suntem un popor de ipocriți ce își face loc cu coatele în lumea asta plictisită. De ce ne jucăm la loto viețile noastre ca un narcoman în fața dozei? Din lipsa unei minime speranțe. Orice om normal s-ar simți agresat de un nostalgic al comunismului ceaușist când spune „atunci aveam slujbe asigurate, case, vieți liniștite”. Replicile acestea nu vin de la bunicile noastre ce și-au trăit atunci cea mai frumoasă parte a vieții, ci de la tineri ce nu și-au isprăvit copilăria înainte de 1989. Deci care este motivul? Lipsa de speranță.
Când o minoritate insignifiantă, agnostică și atee se luptă cu biserica ortodoxă nu pierde din lipsa numerelor mici, ci pentru că istoria e implacabilă. Creștinismul a vândut speranța tuturor celor ce nu aveau. Sclavi, oameni săraci și femei au găsit acum aproape două milenii speranța pe lumea cealaltă. Marketingul religios este cel mai profesionist, ne-o zic atât profitul BOR mai mare decât al oricărei corporații, ci și un atentator sinucigaș ce se detonează strigând extaziat măreția lui Allah.
Suntem atât de ancorați în azi că nu mai există mâine. Visăm promovări, lovituri rapide și câștiguri la loto. Îi invidiem pe milionari pentru că ne dorim să avem norocul lor. Nu mai avem planuri strategice.
De aceea, naționaliștii sunt atât de seducători, chiar și pentru un electorat minoritar, atunci când propun visul României Mari. Oamenii au nevoie să viseze, să găsească un țel, chiar dacă e idiot. Când prezinți o idee nimeni nu vrea să afle mai multe. Răspunsul invariabil este ”nu se poate”. Nu aici, nu în România.
Refuzul de a visa s-a împletit cu respingerea. Ne uităm în oglindă, ne umflăm pieptul cu niște pectorali falși de hârtie gândindu-ne că suntem în Europa și în NATO. Nu ne propunem nimic cu adevărat. Să dăm mai mulți bani sănătății, educației și alte bla-bla-uri pe care le repetăm încontinuu. De ce nu ne dorim un țel măreț cum spunea Tăriceanu – să devenim a șaptea economie a Uniunii Europene? Pentru că actualul președinte al Senatului își propusese să fie al șaptelea! Nu al doilea, al treilea sau campionul, ci al șaptelea.
Avem nevoie de vise, de creativitate și de un curaj extraordinar. Visați măreț și dați inginerilor planurile să le implementeze. De ce să nu vrem mai mult, să recuperăm în 30 de ani decalajul economic față de cel al Germaniei. Dacă Japonia de după război nu v-a convins, atunci nimeni nu poate. A spune nu se poate, e ca un somn fără vise. Cleiul popoarelor, acum un secol, era naționalismul și un patriotism idiot și deșănțat cu diverse fețe. O societate, un grup uman se încheagă în jurul unei idei. Un țel profund e mai mult decât necesar pentru a face un destin în istorie. Putem aștepta să nu se întâmple nimic sau să ne trezim. Astăzi, nu mâine.
Publicitate
