Una din marile boli naţionale, boală veche ce nu dă semne a se vindeca prea curând, e spectrul minunii. Minunea e proiecţia lipsei de perspectivă, a neîncrederii în propriile forţe, a lipsei de curaj, a lipsei de iniţiativă şi o frică atavică de risc. Deşi suntem săraci, deşi societatea noastră se află pe o curbă descendentă evidentă, în loc să tragem linie şi să mişcăm munţii, căci însăşi soarta noastră stă în balanţă, preferăm să aşteptăm.
Acum 70 de ani, două naţiuni au fost zdrobite, pulverizate într-un război pe care l-au pierdut. Astăzi, Germania şi Japonia sunt al doilea şi al treilea exportatori neţi de pe planetă. Un fin cunoscător al istoriei ar zice însă că la Făurei nu a explodat nicio armă atomică şi nu am pierdut trei sferturi dintre cetăţenii de sex masculin.
Din 2000 până în 2013, populaţia României s-a subţiat cu 3 milioane de cetăţeni. Avem un minus de populaţie de 12%. În ultimul război mondial şi în cei douăzeci de ani de stalinism cu „Ana Pauker şi cu Dej / bagă spaima în burgheji”, am avut pierderi de două ori mai mici. În anul de graţie 2013, tinerii cu vârste între 18 şi 25 de ani înregistrează un şomaj dublu faţă de restul populaţiei. Tinerii sunt mai săraci, mai stresaţi şi afectaţi de lipsa de speranţă, de aceea visul lor nu este altul decât emigrarea.
Ce facem noi? Suntem în găleată şi tragem de mâner, crezând că astfel vom rezolva problema. Privim în zare la colbul stârnit departe, la linia orizontului, şi ne rugăm să se întâmple ceva, o minune. Cineva sau ceva să ne arate calea, să ne ofere soluţia, să ne scoată din mlaştina pe care o acceptăm surâzători, privind vrăjiţi ecranul televizorului.
Credincios sau agnostic, cetăţeanul român ar trebui să conştientizeze că minuni în lumea asta nu există. Banii nu cad din cer şi nimeni nu îţi rezolvă problemele. Suntem nevoiţi să luăm în piept situaţia dată, să ne suflecăm mânecile şi să înţelegem că e un efort de durată ce presupune muncă, sudoare şi educaţie.
Pentru că alternativa este a naibii de neplăcută: dispariţia noastră ca popor, ca entitate naţională şi conştiinţă culturală. Nu există minuni care să ne umple buzunarele şi stomacul, nu există viziuni salvatoare. E timpul să prindem mai mulţi peşti şi să coacem mai multă pâine. Ăia pe care îi avem sunt prea puţini şi nu se vor înmulţi prin magie niciodată.
