Pe 28 octombrie 1971, în Statele Unite se lansa filmul „Bless The Beasts and The Children”, în regia lui Stanley Kramer, iar melodia tematică a făcut înconjurul lumii cu The Carpenters. Este povestea emoţionantă a unor copii, aflaţi într-o tabără nu chiar pentru genii, care încearcă să oprescă, după puterile lor, măcelărirea unor bizoni – distracţie pentru macho-ul american cu puşcă. În România omenoasă şi sănătoasă la cap a acelor vremuri, filmul s-a bucurat de o primire caldă. În America a fost considerat un atac la libertatea de a purta armă şi de a împuşca pentru 4o de dolari un bizon – just for fun – nu-i aşa? Ce-i dacă se curăţau bizonii din peisaj. Muşchiul nostru de bărbălău de preerie să fie satisfăcut şi să ne distrăm – era părerea multor „vânători”. Aşa s-au umplut burdihanele americane cu carne de bizon, dar nici cu ale noastre nu mi-e ruşine, care s-au îndopat cu zimbrii şi dropii până le-au dat „delete”, căci lăcomia nu are graniţe şi nici specific naţional.
După doar o jumătate de veac măcelărirea animalelor şi copiilor face parte din normalitate, iar un scelerat care deschide focul într-o şcoală sau un mall nu mai e demult o ştire.
Întorcând privirea spre ograda noastră, ce să vezi! Acelaş instinct măcelăresc. Multora le stă zilele acestea scris pe faţă cheful de-ai zbura mutra adversarului politic – deşi fenomenul apare şi în trafic – cu un glonte sau batăr cu un pumn. Priviţi la străluciţii noştri „conducători” când ies la speech-uri electorale, dar nu vă uitaţi la feţe sau la ce spun, ci la mâini. Aveţi răbdare şi veţi vedea cum le strâng, incontrolabil, în jurul unor gâturi imaginare când vorbesc. Pentru un pumn de dolari unii ar fi dispuşi să-i tragă un glonte între ochi chiar neamului românesc. Acest bizon medieval încurcă interesele globalizării. E tare de cerbice cu familia lui tradiţională, proprietar pe amărâtul lui de apartament de bloc, rabdă cu zecile de ore în rugăciune ca să se închine la Sfinţi, tulbură minţile atee cu Credinţa lui, cară în cârcă tagma jefuitorilor şi batjocoritorilor săi, îngăduie toate căpuşele şi omizile pământului …
Şi tocmai pentru acest bizon neexterminabil şi încurcă-lume sunt toţi gata să facă moarte de om numai să-l conducă. Unde credeţi? La păşune, sau la tăiere? Şi oare de ce? Bine ar fi dacă n-am căuta răspuns la aceste întrebări în gura altora, ci am gândi cu căpşoarele noastre. Excelent exerciţiu de orientare în pădurea de ţepe plantată de manipulatorii profesionişti ai acestui moment al încălecării. A propos, în vremuri de demult Domnii descălecau ca să întemeieze o Ţară, azi domnii încalecă ţara ca să-i dezghioace temeliile străbune.
Mai că aş îndrăzni să zic: Păzea, încălecătorilor de ţară! Pentru truda „vitelor ei de povară”, aşa „medievale” cum sunt, Dumnezeu mai îngăduie roadele pământului şi vă îngăduie şi pe voi să vă înfruptaţi din ele. Iar pentru frica de Dumnezeu şi evlavia „copiilor” ei pentru Sfinţi, nu vă cade încă cerul în cap. Aşa că „Binecuvântaţi animalele şi copiii” ar putea fi un proiect de ţară ! Asta aş zice dacă le-aş fi consilier. Dar ce bine că nu le sunt
Publicitate
