La prăbușirea Zidului Berlinului, a Cortinei de Fier și a Uniunii Sovietice, după euforia inițială a apărut întrebarea legitimă „și acum ce o să se întâmple?” Unii își imaginau o Rusie pe drumul democratizării, alții mai pesimiști se așteptau la o fărâmițare cu aromă de uraniu pe piața neagră. Ipoteza unei oligarhii condusă de un lider autoritar părea mai mult decât improbabilă.
După un sfert de secol lumea de azi e de nerecunoscut. Americanii au un contestatar extrem de puternic atât militar, dar mai ales economic, nu la Moscova, ci la Beijing, foștii aliați ai Washingtonului ca Saddam și Osama mănâncă pilaf pe lumea cealaltă, iar neprevăzutul a devenit regula zilei de mâine.
După anexarea Crimeii, un război urât în estul Ucrainei și doborârea unui avion civil, tratatele și dreptul internațional sunt în aer. Irakul și Siria și-au dizolvat statalitatea în utopia unui Califat al violenței și al frustrării, Cuba descoperă valoarea dolarului, iar Phenianul dă semne că părăsește comunismul nuclear dinastic.
Deși ritmul nebun al lumii în care trăim este generator de fiori și frică (vezi epidemia de Ebola), nimeni și nimic nu ne poate scoate din ritmul nostru mioritic. Ce treabă avem noi cu Statul Islamic sau Kim Jong Un, când pe străzile României e campanie electorală, stropită cu arestari săptămânale la ordinul DNA? Ponta pozând cristic lângă un Lazăr modern, Udrea îmbiind electorii cu decolteul și adăugând la acestea damful fin al absenței timp de o săptămână al apei calde în Capitală, e poate cel mai suprarealist peisaj social din Europa.
La București nu contează faptul că Rusia șicanează insistent la granița NATO. Din contra! Domnul prim-ministru bucurându-se de plivitul baronilor PSD de către procurori, îi admonestează drastic pe aceștia, când îi investighează pe rușii de la Lukoil. Nu au trecut nici 48 de ore de la declarația în cel mai mare cotidian italian: „eu reprezint o generație care nu mai acceptă așa ceva și consider combaterea corupției benefică pentru întreaga societate”. Ar fi inutil să analizăm simtomele și să începem blamarea domnului prim-ministru pentru dublu limbaj. Am da dovadă de o ipocrizie fantastică. Victor Ponta nu e probabilul viitor președinte al României și premierul în exercițiu venit din vreun univers paralel. Nu ni l-a impus nimeni, nici rușii, nici dacii și nici marțienii. E băiet fain, de-al nostru. Votat și răsvotat. Ca și Băsescu înaintea lui. Atât poate România astăzi. Asta ne place nouă în general. Sună scandalos, dar din păcate asta e realitatea. Cât despre Phenian, nu îi pasă nimănui de nord-coreenii ăia, de turci, de ucraineni și nici chiar de unguri, căci așa suntem noi, mândri că suntem români. De ceilalți ni se cam rupe…
Publicitate
