„Capul plecat, sabia nu-l taie!” este considerat un proverb care face apologia laşităţii, iar noi – România profundă – stăm cu capetele noastre deştepte cam de multişor în poziţia aceasta în faţa capetelor seci.
Depinde însă, din ce unghi priveşti. Dacă ne gândim la Sfinţii Martiri Brâncoveni, care nu şi-au plecat capul în faţa unui imperiu – cel Otoman – şi nici în faţa islamizării în schimbul vieţii, ci doar pe butuc, ştim că acel curaj supraomenesc a fost tăiat cu sabia, dar a brăzdat cu foc istoria. La Brâncoveni însă nu doar de curaj vorbim, ci de Credinţă! Iar faptul că nu s-au lepădat de Hristos nici cu sabia deasupra capului, a fost preţuit de Dumnezeu într-atât, încât 230 de ani mai târziu, când României i-a fos smuls Ardealul, era târâtă la jertfa unui nou război mondial şi avea să dea piept cu ocupaţia străină şi satanismul comunist, a trimis românilor un înger în trup – pe părintele Arsenie – ca să ţină inima naţiunii la locul ei, în grelele încercări ce veneau peste Ţară.
Uneori însă, capul plecat cu înţelepciune în faţa sabiei prostieie, îngustimii minţii, răutăţii sau lăcomiei deşănţate a celui mai tare, poate fi o investiţie de diplomaţie pe termen lung, mai ales din perspectiva conducătorilor unei ţari aşezată la răscrucea intereselor marilor puteri, supusă colonizării, sorbului resurselor şi depopulării, precum România. Dar pentru asta îţi trebuie nobleţe brâncovenească. Ori – precum zice apostolul Pavel în a doua epistolă către Timotei – în zilele din urmă vor veni vremuri grele, mai ales prin oamenii acelor zile: „ … iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori … lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi … TRĂDĂTORI, necuviincioşi, îngâmfaţi … aceştia stau împotriva adevărului, oameni stricaţi la minte …” (3,1-8)
Măi, să fie! Zici că despre cei îngrămădiţi de ambiţii deşarte în cursa pentru prezidenţialele din România anului 2019 a scris apostolul acum 2 000 de ani. TOŢI o apă şi-un pământ! Precum în vremuri de demult aceeaşi specie de stricaţi la minte plecau capul până la imineii sultanului turc, sau în vremuri mai dincoace până la laba ursului rusesc, acum stau cu capul plecat la turul licuriciul american, că de stricaţi la minte ce sunt nici n-au observat cum, de scârba lor, America stă cu dosul la noi. Descărnaţi de ură, numai ghearele au mai rămas de ei, cu care se sfâşie orbeşte unii pe alţii până la os pentru o clipă de „glorie” trecătoare, în timp ce vorba otrăvită le picură din gură peste capul naţiunii. Şi precum zice psalmistul, că atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni, iată-ne ajunşi şi stat mafiot după model italian! Păzea! O caracatiţă hâdă se lăţeşte peste capetele noastre tinzând să ni le aplece iremediabil!
Raţiuni care ţin de închiderea ediţiei ziarului nostru încă de joi, mă privează, sau mă scutesc – rămâne de văzut – de un subiect savuros al săptămânii: haloimăsul post moţiune de cenzură. Indiferent de rezultat, spectacolul va fi la fel de hilar, ca în bancul cu unul ameţit de băutură cu capul plect pe tejgheaua unui bar. Mintea-i zice: „Hai acasă!” Capu-i zice: „ Încă una!” Oftând, mintea-i răspunde: „Bine, atunci eu am plecat!”
Publicitate
