Dacă ar fi să analizăm zilele ce le trăim am constata că suntem în plină epocă anti-cruce. Nu. Nu este vorba aici despre strategii geopolitice ori despre construcții religioase. Un exemplu simplu. Priviți care anume din știrile zilei sunt propulsate în coloanele virtuale ale unor cotidiene și înțelegeți. Am aflat de acolo că un om a învins Biserica la CCR iar într-un oraș de provincie- e Turda, totuși- la deschiderea școlii au participat popa, primarul și polițistul- pe lângă director și profesori și părinți și copiii, dar asta nu mai era scris- dovedind că nu s-a schimbat nimic în peisajul României din ultimii 30 de ani. Dacă ați căutat însă pentru pomenire cum se chemau cei doi ostași români căzuți la Kabul, știrea cu ei a alunecat vertiginos.
Moartea purtătorilor de misiune nu impresionează pe nimeni. E la putere gogoașa gonflată a unui fals eroism. Îl vedem afișat în războaie obscure, în conflicte găunoase. Ba unii chiar cred că au o cruce de dus împotriva…Crucii lui Hristos. O vedem la oamenii politici, la falșii oameni de cultură, ba uneori chiar la oameni care se cred ai Bisericii. Nu. Nu suntem victime ale manipulării. Suntem propriile noastre victime. Victime ale neasumării Crucii celei vii în Hristos. Ridicăm la rang de rană în Hristos toate frustrările noastre și uneori chiar sângerăm din răni superficiale. Poate dacă ne-am pune mai des întrebarea cheie a Evangheliei acesteia ne-am lua vocațiile mai în serios: „Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?” (Marcu 8. 36-37).
Sentimentul pregnant care te urmărește în zilele acestea este acela al destrămării vocațiilor. Ba chiar a amendării lor. Un soi de tumoră malignă, legată parcă de lipsa de anticorpi la corupția generalizată din Țară, macină în adânc trupul social și duhovnicesc al României. Nu cred că s-ar întâmpla aceasta dacă am lua mai în serios chemarea Domnului Hristos de a nu ne rușina de El și de a nu-L rușina dinaintea unei lumi care abia așteaptă sminteala. Care se hrănește din sminteala produsă de noi. Ca un soi de terapie anti-Cruce, ca nu cumva Crucea să fie magnetul de scoatere din melasa nimicului a vieților noastre. Poate că dincolo de citirea articolelor di pagina noastră e momentul unei Chemări. Ridicați-vă. Ridicați-vă și ajutați pe cei în necaz, faceți bine și celor care vă fac rău, citiți și încercați să împliniți Scriptura, nu trădați darul Duminicii și gustați din viața liturgică a Bisericii. Gustați din împărăția lui Dumnezeu venind cu putere…
Publicitate
