Un popor fără coif! Asta suntem. Și o nație total lipsită de empatie, de compasiune, victimă sinucigașă a jocurilor perfide de manipulare ale „serviciilor”. Altfel nu îmi explic cum un jaf de oarece „vechituri” naționale a putut deturna atenția întregului neam de la o altă nenorocire, dramă umană, abătută asupra țărișoarei noastre: văduvirea președintelui Klaus Iohannis de palatul ăla în care s-au băgat 9 milioane de euro doar în renovare. Taman acum, când se pregătea lumea să iasă în stradă împotriva acestei mârlănii, prin care Împăratul rămâne fără una din cele nu știu câte case, hop și olandezii ăștia să ne fure coiful și cele trei brățări dacice. Și să facă să ne focusăm asupra jafului cu pricina! Numai cine nu vrea nu vede în asta mâna rușilor!
Apropo, se mai întâmplă ceva nasol în țara asta fără să fie implicați rușii? Și, în mod cert, suveraniștii! Pentru că, în rest, avem doar politicieni care colcăie de competență, o justiție impecabilă, demnitari de o moralitate angelică și culturalnici care, deși nu au avut nicio treabă în viața lor anterioară cu zona artistică, „intelectualicească”, și-au descoperit peste noapte veleități revelatoare pentru acest domeniu. Suntem de-a dreptul contemporani cu puzderia de minuni pe care le face Dumnezeu în acest „popor ales” și predestinat suveranității!
Desigur, un asemenea subiect nu putea fi nicidecum ratat politic. Opoziția și-a scos mușchii la interval și ne spune, cu subiect (fără prea multe predicate) ce ar fi trebuit să facă restul lumii. Puterea, după ce s-a burzuluit puțin la decidenții în gestionarea procedurii „livrării” pieselor din categoria tezaur național în Olanda și l-au demis pe directorul Muzeului Național de Istorie al României, a concluzionat franc, prin vocea mereu salvatoare a lui Marcel Ciolacu: vina aparține în exclusivitate olandezilor! Iar Natalia (Antitero) Intotero, Ministrul în funcție al Culturii, a debitat o idee briliantă: vom trimite de acum doar chinezării (bine, ea le-a spus „copii”), replici ale pieselor de forță ale României.
Alexandru Chituță, directorul Muzeului Național Brukenthal, dus de val, bag sama, a avut și el o intervenție (pe lângă altele care chiar îl legitimează ca un manager de vocație) total „inspirată”. A făcut un apel public către parlamentarii Comisiei de Cultură a Parlamentului României (care i-au luat la rost pe reprezentanții Muzeului Național de Istorie a României și ai Ministerului Culturii), prin care le cere raportul acestora de la momentul depunerii jurământului și până în prezent.
Și are câteva doleanțe. Să declare solemn care sunt propunerile legislative la care lucrează și care sunt soluțiile concrete pentru următoarele probleme stringente: „siguranța și protejarea patrimoniului național prezent în muzee; legea managerilor culturali; investițiile în restaurarea și modernizarea muzeelor și implicit a depozitelor, laboratoarelor; salarizarea personalului din muzee și lipsa numărului adecvat de specialiști, în contextul Ordonanței 156/2024, care prevede înghețarea angajărilor”.
Atenție, aceste solicitări sunt adresate noului legislativ, învestit la 20 decembrie 2024! Nimic despre fosta conducere și „echipa de top” a Ministerului Culturii, care ar fi avut suficient timp să pună la punct exact problemele semnalate!
Niciun cuvințel despre faptul că „Ordonanța trenuleț”, prin care sunt înghețate salariile personalului bugetar și se reduce numărul „adecvat de specialiști” e dată tocmai de oamenii puterii, adică de aceiași politicieni despre care vorbeam. Și nicio mențiune despre absența ostentativă a fostului ministru al culturii și a membrilor partidelor tradiționale pro-europene de la interpelarea Comisiei pentru Cultură din cadrul Parlamentului României! Oameni politici care, se presupune, ar da ora exactă în interesul respectării legii.
Alexadru Chituță a dovedit-o, în toți acești ani de când a preluat funcția de manager al Muzeului Național Brukenthal, că are coif! Adică tot ce îi trebuie unui bun gospodar al unei instituții de asemenea anvergură.
Fără să fiu răutăcios, cred că a stârnit grămăjoară de invidii, dizarmonii între colegii din cultură, gelozii pentru faptul că acolo unde alții abia îndrăznesc să viseze, el chiar face ca lucrurile să se întâmple! Și nimeni nu apreciază faptul că merită mai mult decât un interimat nejustificat de prelungit. Doar că fiind extrem de implicat în situație, nu reușește să vadă că principalii vinovați de acest jaf sunt mult mai aproape de el decât poate să o recunoască.
În rest, rămâne cum am stabilit: nu suntem decât un popor fără coif! Și nu ar strica, măcar din când în când, să se lase și cu două-trei „brățări”, ca trofee de incompetență pentru complicitate la jaf național.
