Zilele trecute am primit o sesizare prin care ni se spunea cum că la Colegiul Național Brukenthal, la una din clasele de-a XII-a, în semn de mulțumire, apreciere și profundă considerație, dirigintei i se pregătește un cadou simbolic: un colier cu pietre swarovski, de vreo 1.500 lei. Bani strânși de la părinți, care oricum sunt într-o postură financiar abitir de invidiat, taman în contextul banchetului, pozelor de album (unde e cazul), ținutelor de petrecere și, să nu uităm, meditațiilor tot mai împământenite pentru Bac.
Doamne-ferește, departe de noi gândul să suspectăm cumva că doamna dirigintă ar fi pretins așa ceva! Mai ales că au trecut totuși patru ani, în care elevii au avut suficient timp să își dea seama că un astfel de gest nu i se potrivește nicicum. Cum tot gafa elevilor e și că, deși știau că la alte clase paralele (tot de a XII-a) doamnele diriginte le-au spus răspicat copiilor că o floare e suficientă pentru acest moment de sfârșit de an, ei tot pe colier au rămas setați.
Am sunat marți la secretariatul Colegiului Național să întreb dacă astfel de gesturi fac parte din procedura „practică” a unității de învățământ. Mai ales că există și oarece reglementări legislative care stipulează clar că în școlile din astă țărișoară nu au ce căuta asemenea situații. Iar secretariatul Colegiului nu era la prima sesizare de acest gen. Desigur că mi s-a spus că doamna directoare e la ore și nu poate fi contactată. Însă să îi las numărul de telefon și mă va căuta ea. Până la momentul publicării acestui material, au trecut 3 zile. Mai aștept încă acel telefon…
Totodată, curiozitate tipic feminină, zic eu, doamna secretară a ținut să mă întrebe cine sunt, cu nume și prenume, părinții care ne-au expus problema în discuție! O fi fost sarcină de lucru, stipulată în regulamentul de ordine interioară sau pur și simplu exces de zel în rezolvarea problemei? Încă un răspuns în așteptare, care s-ar fi putut elucida prin acel telefon…
Problema „atențiilor” oferite profesorilor de 8 Martie, sfârșit de an, de ciclu școlar etc. nu e de azi, de ieri. Partea bună e că în mare parte ea s-a temperat, mai ales în urma precizărilor Ministerului Educației și a diseminării acestora în mediul părinților. Și a demnității marii majorități a dascălilor, care au înțeles să își facă meseria cu respect față de copil și consecvenți unor principii sănătoase.
Am copii în școlile sibiene și nu ni s-a pretins, ca părinți, să facem excese în relaționarea cu profesorii. Însă s-a „simțit” când vreunul din dascăli „activa ”pe câte un părinte / cunoștință apropiată să sugereze fin celorlalți un cadou anume… Sau când, să dau un exemplu, un profesor te determina să îți duci copilul la meditații, iar din comoditate (a se citi jenă de îndatoriri fiscale) insista să facă acele ore on-line și să i se facă plata prin Revolut. No, creativitatea caracteristică românului dintotdeauna.
Îmi e greu însă să înțeleg cum e să ți se rupă în educație, ca manager, când știi că se întâmplă astfel de probleme în școala ta, când ești informat despre aceste fenomene, și să tratezi în continuare cu flit lucrurile. Mai ales că nu e singura situație de acest gen! Iar la nevoie, putem exemplifica. Doar că pentru aceasta e nevoie de ceva mai multă disponibilitate și „educație” în a comunica atunci când ți se aduc la cunoștință astfel de situații.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
