Războiul președintelui turc Erdogan cu Olanda a trecut la un alt nivel, expulzarea de vaci Holstein. După pumnul de portocale înjunghiate ritualic de simpazanții partidului de guvernământ AKP și arderea eronată a drapelului Republicii Franceze, epilogul e înfrângerea extremismului olandez. Curat, democratic, în ciuda emoțiilor europene și a gazului aruncat pe foc de Ankara, olandezii au ales să îi izoleze în continuare pe cei ce cer ieșirea Olandei din Uniunea Europeană.
Rațiunea și spiritul critic occidental, a înfrânt nu numai populismul, ci și emoțiile instituțiilor europene aflate sub spectrul populist contagios cu marele simptom numit Donald Trump. E posibil ca dincolo de îngrijorările naturale generate și de alegerile din Franța și Germania, UE să devină mai rezistentă în ciuda casandrelor fataliste ale Occidentului.
Premierul britanic, doamna Teresa May, descoperă în fiecare zi cât costă orgoliul englez divorțul cu Bruxellesul. Dincolo de problemele sistemului bancar, al asigurărilor de sănătate pentru britanici în UE și cerul deschis pentru British Airways, se prefigurează un nou referendum pentru independența Scoției. Irlandezii reactivează visul de unire al Republicii Irlanda, iar Marea Britanie devine tot mai mică.
În acest peisaj european ne integrăm noi. Noi, românii, suntem absorbiți de mișcări de genul celor care, de la referendumuri pentru schimbat Constituția, au trecut la interzicerea filmelor în cinematografe. Creștinii ce au uitat mesajul de compasiune al lui Isus, țin cu tot înadinsul să țină de urât radicalilor din Polonia și Ungaria. Întocmai ca Erdogan ce a uitat că otomanii au promovat lalele la curtea sultanilor și această entitate cvasi-religioasă ce se implică în politică uită mici amănunte aduse de democrația căreia îi născocesc bariere medievale. Societatea românească de după comunism a permis nu numai libertatea de mișcare și de exprimare, ci și libertatea de a crede în orice zeu invizibil. Religia din ultimii 30 de ani e expresia democrației pe care se pregătesc cu elan să o zăgăzuiască. Cu partide politice ce se alinează din instinct populist, demersul nu mai este doar un act militant împotriva parteneriatului civil al unor minorități sexuale, ci cenzura aplicată unui film Disney.
Sute de copii mor omorîți de părinții lor anual, mii sunt instituționalizați și milioane se culcă flămânzi seara în România. Salariile din România sunt insuficiente pentru a oferi românilor un nivel decent de subzistență, iar noi alergăm după cai pe pereți, ca Lia Olguța Vasilescu masacrând mândră engleza și franceza.
