Copiii cui? Ai statului?!

În fiecare judeţ din ţară există o Direcţie care se ocupă de asistenţa socială. Există şi alte instituţii de stat cu responsabilităţi în domeniu. O armată de oameni plătiţi de noi prin intermediul statului român să aibă grijă de cei loviţi de soartă. Fie că este vorba de copii, persoane cu nevoi speciale, vârstnici, statul are datoria legală să vegheze prin angajaţii săi specializaţi la binele acestora. Astăzi mă voi referi doar la o categorie de persoane asistate social: copiii. Cei din centrele de plasament, fostele orfelinate. Copiii abandonaţi de părinţi prin spitale sau pe stradă şi pe care statul îi creşte prin serivciile proprii specializate. Ce te faci însă când statul decide că trebuie scăzut numărul de copii instituţionalizaţi, respectiv creşterea numărului celor reintegraţi în familie/comunitate? Evident o măsură aparent pozitivă, depinde însă cum este aplicată. Astfel, de peste 10, ani statul român are trei metode principale de scoatere a copiilor din sistemul rezidenţial (centre publice ori private de plasament). Cea mai folosită metodă încă de la început a fost reintegrarea în familia naturală. Altfel zis, părinţii îşi abandonează copiii, iar statul trimite asistentul social cu poliţiştul din localitate să şi-l ia înapoi. Evident totul pe bază de acte, consinţământ şi… consiliere. În realitate, ştiu destule cazuri în judeţul Sibiu de reintegrare în familia naturală a unor copii luaţi din centre de plasament private unde aveau toate condiţiile şi duşi la mama lor care locuia în bordei pe malul Târnavei Mari. Asta da integrare! A doua măsură intens folosită este cea de plasare a copilului la un asistent maternal. Acest tip de serviciu presupune că un copil abandonat nu mai stă în centru rezidenţial, ci acasă la o familie, unde, de obicei femeia casei este plătită ca asistent maternal să îngrijească acel copil. Teoretic sună bine şi ştiu multe asistente maternale care fac o treabă extraordinară cu aceşti copii. Ce te faci însă când angajaţii statului puşi să controleze situaţia copiilor astfel plasaţi nu se sinchisesc prea mult să verifice corect? Apar cazuri de copii abuzaţi, cel mai recent caz făcut public fiind la Ilfov unde doi copii au fost torturaţi inimaginabil ani de zile de o asistentă maternală. Culmea este că acest sistem era cunoscut a fi cu probleme din Occident, unde este aplicat de ani de zile. Avem şi reversul medaliei, când angajaţi ai statului controlează aceşti asistenţi maternali şi le cer – pentru băieţei – să aibă pisoar în casă! ªi multe alte pretenţii materiale. Oare noi, restul părinţilor, avem în apartamente pisoare şi chiuvete de copii?! A treia metodă de integrare în familie a copiilor este adopţia. Deşi cea mai bună metodă, fiind o măsură permanentă şi eficientă, este cel mai puţin folosită de statul român. Judeţul nostru este mereu codaş la această măsură, cu 5-6 copii adoptaţi pe an. Din păcate nu se fac destule campanii publice pe această temă, dar nici angajaţii din serviciile specializate nu se îndură să ,,scape” sistemul de prea mulţi copii. Se plâng de birocraţie, dar realitatea este cu totul alta: un sistem de stat fără prea mulţi copii înseamnă reduceri masive de personal şi închiderea de centre de plasament, unele frumos renovate periodic sau cu investiţii mari din bani publici. ªi ştim prea bine că gestionarilor banului public din judeţul nostru nu le pasă de copii, ci de ban… Înţelegeţi?! Notă: Editorialul şi alte articole de opinie sau cronici din ziarul Sibiu 100% aparţin autorilor şi nu se supun principiului dreptului la replică conform rezoluţiei Consiliului Europei (74) 26. Călin Blaga; [email protected]