6.3 C
Sibiu
sâmbătă, mai 17, 2025

Crivăţul schimbării

Cele mai citite

La început a fost doar ca o adiere… O adiere de speranţă care să îi ajute să reziste 4 ani, apoi încă 4. Flămânzi şi calini, încă nedumeriţi de ce confortul se spulberase, continuau să se agaţe de vechile scaune. Tergiversau renunţarea totală, încercau alianţe, negocieri. Când gluma s-a îngroşat a început să curgă cu concedii medicale… de ordinul lunilor. Au apelat şi la justiţie şi s-au arătat dezamăgiţi că au murit politic, cu dreptatea în mână.  Sperau însă – credeau cu toată forţa – că implacabila rocadă a guvernării avea să fie posibilă în curând. Îşi repetau în gând obsesiv: noi, voi şi… iarăşi noi. Şi sperau. În faţa ochilor derulau ca un miraj fotoliile directoriale ale celor mai „hard” instituţii din oraş ori consilii de administraţie.

banner
banner
banner

Adierea s-a transformat în vânt anul trecut. La capătul unei aşteptări infernale, lumea uitase în sfârşit.  Procentele adunate au bătut toate recordurile, şampania a curs, frunţile s-au descreţit şi… după mulţi ani, au simţit că pot respira cu adevărat. Iar ceea ce atâta vreme fusese doar vis devenea realitate. Agonizanţii latenţi au început să se facă prezenţi, unul câte unul. În scurt timp au revenit cam în toate birourile cu greutate. De ceva vreme însă, vântul a devenit şuierător. În şedinţe şi întâlniri oficiale, cuvintele la adresa foştilor sau „schimbabililor” sunt nemiloase. Activitatea lor este o „ruşine”, iar, subit, „incompetenţa”  lor este „de netolerat”. Poţi simţi asupra cărui director se va abate crivăţul schimbării după nota de umilinţă la care este supus în întâlnirile publice. Pentru că cei care au fost nevoiţi să privească de  pe margine atâta timp au devenit cruzi şi de neoprit, iar setea de revanşă şi putere le clocoteşte în priviri. Varianta oficială asupra schimbărilor: „miniştrii de la Bucureşti vor  în fruntea deconcentratelor oameni cu adevărat pregătiţi”. Şi vor, mai ales, oameni cu adevărat din rândul Puterii. „Baroniada” se schimbă. Alţi actori, aceleaşi măşti.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu devastator. Acoperișul unei case și două anexe distruse de foc. Două persoane au ajuns la spital

Pompierii Detașamentului Mediaș au intervenit, sâmbătă dimineața, pe strada Herman Oberth din municipiul Mediaș pentru stingerea unui incendiu.Salvatorii au...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect