6.3 C
Sibiu
vineri, noiembrie 28, 2025

Cultură versus sănătate

Cele mai citite

Ultima săptămână a fost marcată la Sibiu de două evenimente majore: festivalul de teatru şi scandalul din jurul Spitalului Judeţean. Despre festivalul de teatru a vuit presa centrală mai ales cu laude, chit că au fost şi voci critice la adresa cheltuirii pe circari şi trupe necunoscute a câteva milioane de euro. Însă despre spitalul de la Sibiu toată presa naţională a preluat o ştire cum că aici pacienţii sunt trataţi ca în Evul Mediu, fiind legaţi de paturi, aşa cum a declarat directorul instituţiei, dr. ªanta în şedinţa de Consiliu Judeţean. Despre directorul teatrului, Constantin Chiriac se pot spune multe, mai bune sau mai rele, dar, este deja evident de ceva ani, că este un foarte bun manager. Nu ştiu cât de bun actor a fost la viaţa lui, dar în privinţa managementului poate da clasă la mulţi. Omul acesta ştie să scoată bani de oriunde pentru cultura sibiană, aşa cum o vede el. Cu toate că nu sunt un mare admirator al festivalului de teatru, pentru că prea abundă de evenimente din categoria artele spectacolului ce ţin mai mult de circ, totuşi sunt de admirat eforturile lui Chiriac de a pune Sibiul pe harta europeană a culturii. Despre directorul spitalului judeţean, dr. Adrian ªanta, se poate spune că este un foarte bun radiolog. Dar atât. La capitolul management situaţia nu stă aşa de roz. De când a cştigat postul de director prin concurs doar acuză fosta conducere, autorităţile centrale, firmele căpuşă ale fostului prefect şi tot aşa. Mereu, la conferinţe de presă, ªanta se plânge că nu sunt bani, că pleacă personalul şi de alte probleme. La ultima şedinţă de Consiliu Judeţean, ªanta a vrut să impresioneze. Prin metafore şi exemple particulare a indus ideea celor prezenţi în sală că pacienţii sunt legaţi de paturi. Un ziarist a preluat informaţia şi a dat ştirea. ªi s-a stârnit nebunia! Controale, inspecţii nocturne, şedinţe – totul pentru a se lămuri situaţia de la spital. În fapt, în unele cazuri excepţionale, anumiţi pacienţi de la terapie intensivă sunt legaţi de paturi în primele ore după operaţie, pentru a nu îşi face rău. Deci spre binele lor. Normal ar fi să aibă o asistentă la căpătâi 24 de ore din 24, dar hai să fim serioşi: ce spital public din lume îşi permite asta?! Deci problema este una falsă, poate exagerată negativ şi de presă. Aşa cum festivalul de teatru este admirat excesiv şi fără discernământ de aceeaşi presă. Revenind la cei doi manageri: unul primeşte de la buget sume frumoase, dar şi atrage bani grei din ţară şi din lume, altul se plânge mereu că nu are bani, dar nu foloseşte Fundaţia Spitalului pentru a atrage donatorii. Concluzia: mai bine mare manager cultural şi mic actor, decât mare medic şi mic manager medical. Notă: Editorialul şi alte articole de opinie sau cronici din ziarul Sibiu 100% aparţin autorilor şi nu se supun principiului dreptului la replică conform rezoluţiei Consiliului Europei (74) 26. Călin Blaga [email protected]

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Alertă în Sibiu. Mihaela Gabriela a plecat de acasă și nu s-a mai întors

Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 17 ani, care a plecat de acasă, din municipiul Sibiu, și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect