Ce a făcut ca o porțiune redusă a continentului euro-asiatic să aibă o dominație cvasi-completă a lumii în ultimele secole, să definească conceptul de civilizație și să fie modelul de prosperitate economică și socială mondială? S-au scris lucrări extraordinare despre avansul tehnologic, condițiile geografice și inexorabila concurență a diverselor entități statale și administrative. Însă unul din avantajele enorme ale civilizației occidentale asupra lumii ce au asigurat hegemonia poate fi căutat în diferențele a două mari imperii coloniale, cel britanic și cel spaniol.
Ambele au avut energia și resursele pentru a cuceri și coloniza suprafețe vaste ale globului, ambele au îmbrățișat progresul științific, sistemele financiare sofisticate și aveau armate și forțe navale copleșitoare. Diferența clară dintre cele două foste mari puteri europene o reprezenta sistemul politic. Monarhia absolută a Spaniei, bunul plac al unui monarh și privilegiile aristocratice au fost o frână majoră în competiția lor cu Anglia lui Henric al VIII-lea, Elisabeta și dinastia Stuart. Englezii și, ulterior, sub noua identitate, britanicii, au limitat puterile regilor, au inventat parlamentarismul și au asigurat independența curților de justiție adoptând sisteme legislative cu perioade lungi de aplicare.
Deseori democrația liberală reprezentativă este ilustrată în mod superficial prin alegeri libere, un electoralism care fusese adoptat și de sovietici sau de Republica Socialistă România. Democrația se bazează pe instituții, pe stabilitate legislativă și separarea celor trei puteri în stat, executivă, legislativă și judecătorească. Echilibrul este o arhitectură statală esențială pentru a asigura prosperitatea cetățenilor, administrația eficientă și soliditatea statului.
Una din marile erori ale tuturor autocraților aspiranți și ale masei lor de susținători admiratori ai pumnului de fier, e bineînțeles capacitatea de a simplifica, de a căuta și de a oferi demagogic soluții simple la probleme profunde și complicate, a susține că populismul, naționalismul și, în final, rezultatul acestor acțiuni tirania, sunt soluția tuturor problemelor.
America nu e doar țara tuturor posibilităților, cea mai mare forță economică de pe planetă, pivotul dezvoltării științifice și locul celor mai bogați miliardari. America e urmașul imperiului britanic care a limitat constituțional raporturile dintre cele trei puteri din arhitectura instituțională a statului. Nimeni nu va îndrăzni în Statele Unite, nici chiar cineva din administrația Trump, să se pună cu judecătorii americani. În nici un caz secretarul de stat pentru justiție (echivalentul ministrului de la noi) nu se va apuca să își subordoneze magistrații, să uzurpe rolul legislativ al Congresului și al Senatului în privința legislației penale sau să emită decrete de subordonare a procurorilor. America nu e perfectă, democrația americană are și ea problemele ei, ca orice sistem democratic, însă dincolo de asta nimeni nu poate nega că acolo unde democrația primează, acolo unde executivul nu dă legi, parlamentul nu absolvă suspecții de corupție, iar magistrații se trezesc la bunul plac al lui Tudorel, cetățenii prosperă. Lăsați de o parte toate exercițiile de relații publice și de promovare intensă a Chinei sau a Emiratului Dubai. Toată lumea vrea să trăiască și să emuleze societăți occidentale. Acolo fiind democrație, oamenii sunt prosperi, fericiți și au șansa de a-și depăși limitele, condițiile sociale sau orice alte impedimente. Fără democrație avem ceea ce ne amintim încă: frig, foame, unghii smulse în beciul miliției și o poftă nebună de banane.
Publicitate
