În comparaţie cu cioclul cinic cu ochelari de soare, trecând imperturbabil printre ziarişti la ieşirea de la audieri, după ce a fost prins cu mâţa (diluată) în sac, hahalerele incompetente aflate la butoane în diversele funcţii de răspundere fără răspundere din România sunt nişte dulci copii, care ne termină doar nervos. Şi nici măcar nu exagerez cu portretistica. Exact aşa arăta pe ecrane şeful firmei cu nume de vrăjitoare – în germană Hexe asta înseamnă – ştiind bine că scapă basma curată, doar cu o amenduţă şi atât. Când, de fapt, omul, cu toată şleahta de hiene de pe lanţul afacerii cu dezinfectantul „aqua chiore”, ar trebui pus sub acuzare pentru crimă cu premeditare!!
„Pe ăsta l-aş dilua eu în acid sulfuric în direct la televizor!”, – am auzit revoltându-se o persoană respectabilă, de altfel cunoscută mie drept creştin şi blândeţea întruchipată, semn că într-adevăr românului i-a ajuns cuţitul la os.
Va trebui însă să-i treacă prin os, pentru a se trezi la realitate, cred unii analişti de bună credinţă ai stării naţiunii. Gradul de diluţie al dezinfectantului pentru spitale exprimă, de fapt, gradul de disoluţie al sistemului însuşi şi nu mă refer doar la cel sanitar, ci la întreaga ordine statală şi socială a României. Până la disoluţia naţiunii mai e doar un pas! Provocată, sau nu, asta ştie fiecare în funcţie de gradul de concentraţie sau diluţie al informaţiilor pe care le deţine. Cert este că provocatorii disoluţiei chiar au de unde alege. Trusa cu scule pentru dezmembrare este plină ochi cu cozi de topor, a căror a doua natură este inducerea în eroare. Aici, trebuie să recunoaştem, se performează. Pentru minciună nu există diluţie. Acesta este deodorantul preferat al tuturor asasinilor naţiunii române, ca să nu le mute nasul propria conştiinţă.
Vi se pare prea aspru? Păi să ne aducem aminte – cel puţin generaţia mea mai poate – de vremurile când sistemul de sănătate în România era făcut pentru oameni, nu pentru animale. Când renumele somităţilor din medicina românească făcea înconjurul lumii, iar pe lângă aceste legende vii creşteau generaţii de elite care puneau diagnostice cu precizie de ceas elveţian şi stăpâneau cele mai eficiente soluţii de vindecare. Pe vremea aceea, nu cădeau nou născuţii din burta mamei direct pe ciment, nici nu erau rotisaţi în incubatoare, vaccinurile nu umpleau scaunele cu rotile de paraplegici, salvările nu te deversau pe trotuar că nu ai asigurare şi nici nu-ţi scotea nimeni apendicul în loc să-ţi trateze măseaua. Puţina elită medicală, care a mai rămas azi de jertfă în ţară, geme sub birocraţia absurdă, politizarea infecţioasă şi o mafie sufocantă.
Excepţiile vocaţionale care întăresc regula, doar ele pot da o soluţie.
Publicitate
