5.2 C
Sibiu
joi, octombrie 2, 2025

EDITORIAL. Respect, Makcim Fernandez Samodaiev! A luat atâta…, încât are de unde să dea „la toți”

Cele mai citite

În timpul concertului organizat de Filarmonica de Stat Sibiu, în cadrul Zilelor Româno-Americane, violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev, (fost) angajat al instituției culturale și lider al Sindicatului cu conflict la purtător, a făcut gesturi obscene pe scena amplasată în Piața Mare.

La finalul evenimentului, în vremea interpretării piesei „Por una cabeza” (Carlos Gardel), acesta a invitat-o pe nevastă-sa, Monica Florescu, șefa SAIF (Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonică) la dans. Și dus de valul emoției și al transei extatice induse de sublimul momentului muzical, Makcim s-a încins aprig. Știți acele stări de îndrăgosteală cu năbădăi, în care pur și simplu îți bagi picioarele în tot și în toate și fericita parteneră e ombilicul pământului, în jurul căreia se învârte întreg universul?

No, asta a fost și în cazul violoncelistului! Și instinctual, a folosit gesturile sale cele mai intime de a-și arăta prețuirea și intențiile senzuale pentru doamna sa. Despre frustrările sexuale ale lui Makcim Fernandez Samodaiev am mai scris. Și despre ieșirile sale publice de acest gen, cu predilecție în contextualizări din care nu lipsesc copiii, publicul larg și iubitorii de artă.

Într-o joi, în plină Piață Mare, cu turiști sadea pe centru și grămăjoară de copii, Makcim a găsit de cuviință să își preumble făloșenia de deget în fața colegilor din orchestră, a publicului și a tuturor celor care au venit să vadă un act cultural, nicidecum unul sexual. „Un act de curățare interioară, un act sacru de purificare”, cum a declarat puțin mai târziu artistul, susținându-și în continuare gestul. Adicătelea, Makcim Fernandez Samodaiev așa se igienizează pe interior și se purifică. Folosindu-și propriul deget…

Uman, e de înțeles. La câtă chestie din aia PSD-istă a luat Makcim în ultimii doi ani, are de unde și da, cu prisosință! De unde și descifrarea asentimentului si susținerii PSD în Consiliul Județean pentru un asemenea specimen! Am putea spune chiar că ambele entități sunt unite, osmotic, de aceeași mu…ltă aplecare către public.

Dar pentru că tupeul nu are niciodată limite de hâdoșenie, la doar câteva zile sindicaliștii concediați de la Filarmonica de Stat Sibiu (adică același Makcim și Monica) au demarat o campanie de strângere de fonduri pentru apărarea în instanță după ce au fost ejectați.

„Avem nevoie urgentă de sprijin pentru a continua lupta legală cu avocați specializați în dreptul muncii și contencios administrativ care să apere demnitatea și libertatea de exprimare artistică.  Facem apel la voi – muzicieni, prieteni ai culturii, cetățeni care cred în dreptate. Situația e gravă: cei care au îndrăznit să se ridice au fost eliminați. Fără sprijin, acest precedent va încuraja și alte instituții să reducă la tăcere vocile incomode. Donează cât o cafea. Pentru noi, înseamnă un pas mai aproape de justiție. Orice sumă contează – solidaritatea nu are preț, dar face diferența!”, au scris dânșii pe facebook.

Ne alăturăm și noi campaniei și ținem să subliniem că dacă doriți să luați câte o din aia „a la Makcim”, nu aveți decât să sprijiniți un asemenea demers. Cultura sibiană duce lipsă acută de asemenea caractere. Iar astfel de gesturi ar trebui să conteze destul de mult pentru finanțatorii viitoarelor proiecte culturale derulate de astfel de „artiști”. Cu care finanțatorii să se asocieze.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Pericol de blackout în această iarnă în România

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a avertizat miercuri, la Digi24, că România riscă să se confrunte cu un blackout dacă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect