A fost odată ca niciodată o vreme viforoasă, când doamna procuror general Kovesi furniza vijelios în fiecare zi clienți penitenciarelor. A fost o vreme când politicianul român, patronul de presă și toți puternicii zilei se credeau de neatins. În acel timp al istoriei recente, pesediștii și băsiștii se înjurau la televizor și făceau afaceri în sediul SRI sau în cafenele.
Si a venit o zi când a ieșit gunoiul de sub preș și culmea e că nu mai impresionează pe nimeni. În Ucraina e un dezastru la doar o graniță distanță, Vladimir Putin își alimentează furios tancurile pe malul Donului, iar la București sunt arestate asistentele de televiziune. Însă bastista umedă a liniștii politice se va așterne prea curând pe țambal. Pentru că interesul național primează, domnul general de intendență Gabi Oprea e la datorie, iar președintele Klaus Iohannis trebuie să facă un schimb de mingi pe terenul de tenis cu Simona Halep. Iar Rahova ne înghite cu nesaț elitele.
Între timp kurzii jubilează după o mică victorie în nordul Siriei, iar Statul Islamic plictisit de decapitări sau crucificări, a trecut la arderile pe rug. Regele războinic Abdullah al Iordaniei și-a părăsit palatul de la Aman pentru a face ceea ce România nu poate, să răspundă militar într-un Orient Mijlociu în care viața unui om are o valoare insignifiantă.
În nordul Irakului, la Mosul, se ard cărțile. O imagine familiară în Europa contemporană când alți zevzeci ardeau, ca și Statul islamic, cărți de filozofie, romane și cărți pentru copii. Un jurnalist francez eliberat după zece luni de captivitate atroce povestea că niciodată nu a văzut un Coran în mâna militanților islamiști cât timp s-a aflat în Siria în captivitate.
Valoarea vieții atât de sfântă și consemnată atât în constituții cât și în declarațiile universale ale drepturilor și libertăților e o invenție relativ nouă și alocată într-un spațiu geografic restrâns.
Civilizația noastră umană nu e doar succesul unui creier supradimensionat al unor ființe bipede, ci capacitatea de a transmite miliarde de experiențe prin cultură, stiință și artă. O civilizație care putea să nu existe. Acum 70 000 de ani specia umană era în pragul extincției. Atunci mai puțin de 10 000 de indivizi de pe acestă planetă erau în același pericol de dispariție ca tigrul bengalez contemporan. Deși am fost pe Lună acum 46 de ani, încă spunem despre chinezi că au o limbă ridicolă, cum a făcut președintele argentinian, Cristina Kirchner. Poate că am avut noroc și îngustarea bazinului de gene al umanității în evenimentul de acum 70 000 de ani nu ne-a adus dispariția, dar niște urme tot ne-a lăsat prin unele locuri.
Mergând pe stradă, privind tinerii cutreierând cafenelele, îndrăgostiții ținându-se de mână sub un soare primăvăratec prematur până la revenirea zăpezii și copiii bucurându-se de minivacanța lor am putea crede că avem noroc. Sau poate e doar puțină entropie socială și capete încoronate ce își întâlnesc simbolic eșafodul. Mizeriile de ieri nu au atins strălucirea zilei de mâine.
Publicitate
