Marile state ale lumii au intrat într-o nouă dimensiune, a fricii. Dacă acum câţiva ani aşteptam cu nerăbdare ca de pe aeroportul sibian să ni se pună la dispoziţie zboruri către cele mai vizitate capitale europene, astăzi preţuim mai mult decât oricând calmul de pe meleagurile noastre.
În ultimele luni, atacurile teroriste au ucis sute de oameni de pe întreaga planetă, dar, mai ales din Europa. Terorismul Islamic este cel declarat responsabil pentru majoritatea atacurilor. Şi totuşi, aceste acte de teroare generalizată se supun unei noi logici, nu a terorismului Islamic, ci, mai degrabă, regulilor noului tip de terorism, cel European. Este vorba despre acte de violenţă de o atrocitate ieşită din comun, nediscriminatorii, având acelaşi mod de operare: persoane radicalizate ce îndeplinesc rolul unor organizaţii teroriste, lovind în locuri aglomerate (aeroporturi, complexe comerciale, trenuri, staţii de metrou, pieţe publice, ceremonii cu participare numeroasă), astfel încât ajung să facă zeci de victime şi să fie mediatizate pe măsură.
Autorităţile susţin că se confruntă cu lupi singuratici, persoane cu frustrări şi dependenţe emoţionale, aflate la periferia societăţii, neintegrate, ale căror fapte nu pot fi anticipate, iar părerile cu privire la valul de refugiaţi care a pătruns pe continentul European sunt împărţite în privinţa responsabilităţii. Mulţi analişti susţin că nu aceştia sunt cei care provoacă atacurile, ci cu totul alţi membri Isis, plasaţi în urmă cu mulţi ani în locuri strategice. Şi totuşi, aproape jumătate dintre refugiaţii care au intrat în ultimul an în Germania sunt neînregistraţi, neputându-li-se stabili nici numele, nici ţara de origine. Şi chiar dacă nu ei atacă în prezent, copiii lor, marginalizaţi de localnici, fără şanse egale la educaţie şi crescând cu sentimentul discriminării, vor avea toate şansele să acumuleze suficiente frustrări şi umilinţe pentru a comite pe viitor astfel de fapte radicale. Iar europenii vor vrea să supravieţuiască în primul rând, pentru asta mergând până acolo încât să ridice ziduri de apărare în calea teroriştilor şi să creeze microsocietăţi tip fortăreaţă.
Deja înţelegem că, în curând, nu va mai exista acea Europă pe care noi am cunoscut-o până acum, în care aşteptam cu nerăbdare să mergem în vacanţă, călătorind în siguranţă. Prin urmare, vom fi nevoiţi să ne obişnuim cu noua stare de fapt, pentru că înmulţirea atacurilor demonstrează că riscurile nu mai sunt ceva „probabil”, ci ceva „sigur”, iar, din nefericire, realitatea din Orientul Mijlociu a devenit şi realitatea Europei.
