Statul român are administrația osificată, legislația stufoasă și e infectat cu fenomenul de corupție larg răspândit. Problema reală a statului e totuși cea de concepție și de viziune administrativă. Dacă apare o problemă, o criză nu se caută cauzele și barierele acelei probleme ce fac actul administrativ ineficient. Metoda de rezolvare statului ineficient și plictisit e suprareglementarea.
Dai cu capul de tocul ușii, atunci interzici ușa.
Ani de zile statul român a avut o lege ce reglementa fumatul în spații publice. Patronii de localuri au dat însă cu tifla autorităților, organele de control s-au făcut că nu văd, iar fumul gros să îl tai cu cuțitul era norma și nu excepția. O problemă ce s-ar fi rezolvat prin sisteme de ventilație eficiente, amenzi usturătoare și respect față de celălalt, a găsit suficient capital de imagine și statul a găsit soluția prin suprareglementare. Fumatul a fost interzis în spații publice. Nu vânzarea de tutun sau țigarete ce aduc foduri considerabile la buget, ci fumatul.
În același mod statul român s-a gândit să rezolve o altă realitate urâtă a spațiului public – înjurăturile. Legea antidefăimare, împachetată decent și aparent pentru a elimina reacțiile xenofobe și rasiste, a fost îndreptată încă de la început împotriva spațiului online. Ca și legea ce interzice desconsiderarea simbolurilor naționale, un fel de patriotism băgat pe gât, e o reglementare complet inutilă și ineficientă. Reacția românilor din online e dureroasă pentru Liviu Dragnea, un lider politic care a vrut să pozeze în politician de stânga cu simpatii israeliene și s-a implicat în cea mai mare furtună de după demiterea lui Victor Ponta.
Când autoritățile o dau în bară în cel mai ridicol mod cu putință, nu caută cauzele ineficienței, ci aspresc amenzile, interzic și dau legi noi. De acea Codul Fiscal e o tonă de maculatură de neînțeles ce are și norme de aplicare desigur. Prostia acestor gesturi legislative nu aparține doar parlamentarilor ce se dau de ceasul morții să gonească atomii de hidrogen din apă.
Guvernul României, această tehnocrație plină de bune intenții s-a dat de ceasul morții și a născut o strategie de luptă cu sărăcia. Totul sună admirabil, dar prezentările în Power Point și comitetele și comisiile nu au rezolvat mari teme ca sărăcia. De fapt când statul se bagă într-o asemenea chestie aspirațională eșuează ca Venezuela. Atunci când guvernul chiar poate să facă ceva, de exemplu să îl demită pe șeful ANAF acuzat de DNA, îi va lua mai mult de 24 de ore. Desigur când procurorul general uită să își dea demisia o săptămână, 24 de ore par exemple de promptitudine.
Sărăcia, neobrăzarea, educația, sănătatea, nu se rezolvă din pix, prin legi sau interzicând ceva. E nevoie de ceva mai mult, de înțelegere și empatie cu cetățeanul. Dar deja vorbim de fantezii.
Publicitate
