Periplul lui Klaus Iohanis între București și Sibiu, între politica mare și cea de edil provincial, s-a încheiat triumfal duminică seara. Deopotrivă, în Piața Universității din Bucuresti, în centrul Clujului și în centrul Sibiului, s-a scandat pe ritmuri de Phoenix și „Deșteaptă-te, române!” numele viitorului președinte al României.
Ceea ce semnifică mai cu seamă victoria primarului Sibiului este că se poate, că lucrurile se întâmplă şi devin posibile atunci când îşi doreşti cu adevărat acest lucru şi te implici pe măsură. Să nu îşi imagineze cineva că succesul şi câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Klaus Iohannis s-au întâmplat peste noapte. În mod cert, este rezultatul unei lungi perioade în care scopul final a fost urmărit, aşa cum o spune chiar în titlul cărţii sale autobiografice,” pas cu pas’”. De altfel, în volum Iohannis mărturiseşte că organizarea este cuvântul cheie după care îşi ghidează întreaga existenţă.
Pentru noi, ca sibieni, câştigarea celei mai înalte funcţii în stat de către „unul de-al nostru”, trebuie să însemne un imbold şi un motiv în plus în a ne motiva să evoluăm mereu, să ne dorim mai mult şi, mai ales, să îndrăznim să avem visuri mai înalte.
Asta înseamnă să ne fixăm un ţel, să conştientizăm de ce bagaj dispunem în momentul de faţă, să îl îmbunătăţim în permanenţă, analizând și remediind ce ne lipseşte sau ceea ce stă în calea evoluţiei noastre. Apoi, trebuie să fim hotărâţi, să înţelegem de ce e important pentru noi să ne înmplinim visul şi apoi să fim dispuşi să plătim preţul. Poate e vorba de timp investit în plus, poate e vorba de eforturi mai mari ori de sacrificii în plan personal. Toate trebuie cântărite, numai noi fiind cei care decidem dacă avantajele sunt net superioare dezavantajelor. Dacă însă ne este clar că asta vrem să facem, atunci cea care va fi cel mai bun aliat în drumul spre succes va fi perseverenţa, dorinţa de a nu renunţa cu uşurinţă, ci de a merge mai departe. Până când vom zâmbi fericiţi că ne-am împlinit visul. Putem face asta. Primarul nostru ne-a arătat, încă o dată, că dacă îţi doreşti cu devărat, se poate.