După cele patru minute victorioase ale domnului prim-ministru al României petrecute în compania cancelarului german, unde doamna Merkel nu a uitat ce s-a întâmplat astă vară (stat de drept, luptă anticorupție și datoriile statului față de companiile private), iar presa a plasat la rubrica diverse: revolta poporului turc din Piața Taksim, reuniunea G8 garnisită de molotoave și oprirea emisiei televiziunii de stat elene pe motive de austeritate; revenim în spațiul politic dâmbovițean, unde meciul pe contre și pasul la offside e regula.
Președintele României, speculând un proiect constituțional scandalos moșit de Crin Antonescu relansează un referendum validat în 2009. Cetățenii români au decis atunci că își doresc un parlament unicameral și maxim 300 de parlamentari. Discuția despre aceste opțiuni e o dezbatere interesantă, însă întrebarea corectă ar fi, de ce am crede că un referendum consultativ din 2009 în anul 2013 ar fi însușit de membrii Parlamentului?
A bloca un referendum de aprobare a Constituției ce prevede anchetarea magistraților de către parlamentari, o superimunitate a miniștrilor imposibil să mai fie demiși sau anchetați mi se pare un demers necesar. Dacă asta e ținta președintelui în funcție, atunci gestul este de apreciat. Dacă demersul coincide cu trimiterea în ridicol a celui ce a declarat public că el este “Merkel” al comisiei de revizuire constituțională atunci e un act politic calculat, iar domnul Antonescu are un merit major pentru aroganța și suficiența cu care a tratat legea fundamentală.
Ce este îngrijorător însă că asigurările oferite de Victor Ponta la Berlin, asupra stabilității politice și a mediului de afaceri, devin previzibil vorbe în vânt. Demersul băsescian e în litera și spiritul pactului de coabitare și îl poziționează pe premier într-o situație de win-win indiferent de ceea ce va alege. Constituția în viziunea antonesciană îl transformă legal în cel mai puternic personaj politic și îl plasează într-o poziție inatacabilă. Traian Băsescu îi oferă posibilitatea de a scăpa de balastul reprezentat de Crin Antonescu, acceptarea occidentală după care jinduiește și eventualitatea de a fi președinte în 2014 dacă revizuirea constituțională se va fâsâi.
Una din marile erori ale partizanatului politic e orbirea. Partizanii președintelui și-au declarat extazul la mutarea inteligentă care a pus USL în dificultate. Simpatizanții lui Crin Antonescu și ai PNL acuză PSD-ul de pactizare cu președintele în exercițiu și propun un nou demers de suspendare. Iar premierul deși s-a prezentat ca un corigent în fața Angelei Merkel unde privirea în pământ a fost definitorie, iar presa germană a ignorat în totalitate evenimentul, privește cu mult mai multă încredere afacerile de politică internă unde el are rolul principal.
Unde se află cetățeanul român în acest peisaj? Nicăieri, el fiind strivit de presiunea inflaționistă, a impozitelor și taxelor obeze, cu un nivel de trai în picaj continuu și tratat doar ca un generator de voturi pentru legitimarea unor pofticioși de putere cu apetit pentru traficul de influență. Vom avea foarte probabil o vară fierbinte cu accente politicianiste și populiste în care circul încă odată va acoperi lipsa de pâine.
