„Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Aşa îşi încheia Mihail Kogălniceanu, ministru de externe în anul 1877, celebrul discurs rostit în Parlament, ziua de 9 mai marcând Ziua Proclamării Independenţei României. Independenţa a fost însă, în anul următor, înscrisă în altarul istoriei cu litere de sânge. Mii de vieţi omeneşti au trebuit să piară în războaie înainte ca noul statut al României să fie acceptat şi recunoscut de cancelariile europene.
La 139 de ani de la proclamarea Independenţei statale, nu putem să nu constatăm confuzia care domneşte astăzi în societatea românească. Care mai sunt valorile care domină România anului 2016 este greu de precizat. În ultimii ani, pare că ţara noastră mai mult se zbate să supravieţuiască, legea este ignorată chiar de către cei care ar trebui să o aplice, iar singurele cazuri de natură penală care sunt deconspirate sunt cele rezultate din lupta politică dintre taberele care aspiră să preia puterea. Nimeni nu a fost găsit vinovat până acum pentru privatizările eşuate ale atâtor fabrici şi combinate renumite la nivel european. O mână de indivizi, aflaţi în toată această perioadă de tranziţie în subteranele puterii, continuă să îşi paseze, la anumite intervale de timp, algoritmul de sărăcire a României luate în prizonierat, iar furturile din ultimii 25 de ani cumpără şi astăzi complicităţi, funcţii publice, tăceri ori roluri politice. Cetăţeanul de rând este considerat o simplă cifră în statistici, condiţie pe care noi înşine suntem obligaţi să o depăşim, luptându-ne să ieşim din rutina şi lehamitea la care ne-au adus cei pe care i-am ales sau i-am tolerat cu indiferenţă să ne conducă.
În timp, ca efect al integrării în Uniunea Europeană, şi România se va schimba şi va ajunge să se scuture de toţi aceşti paraziţi care au prădat-o ani în şir. Preţul va fi însă colosal – ţara nu ne va mai aparţine, ajungând să fie guvernată integral la nivel european, lucru care va submina ideea de naţiune. Identitatea românească se va mai putea păstra doar pe alocuri, în acele comunităţi care vor fi suficient de puternice şi închegate pentru a spune un „nu” vehement procesului de uniformizare impus ca normă.
În marile proiecte europene, concentrate pe globalizare, ideea de independenţă naţională va fi tot mai golită de substanţa jertfelor supreme ale înaintaşilor care au configurat istoria neamurilor. Peste ani, s-ar putea ca memorabilele cuvinte din discursul lui Kogălniceanu să aibă greutate numai prin ecoul pe care îl vor avea cu privire la independenţa sinelui fiecărui individ în parte.
Publicitate
Publicitate
