Cele mai mari personalități românești din domeniul bolilor inimii s-au reunit zilele acestea la Sibiu, pentru o serie de evenimente ce coincid cu Zilele Insuficienței Cardiace, organizate la nivel mondial. Scopul este acela de a trage un semnal de alarmă asupra bolilor cardio-vasculare, principala cauză de deces în lume, responsabile de mortalitatea a peste 60% dintre români. Acest procent situează țara noastră pe primul loc în Europa, în condițiile în care media europeană de mortalitate din cauze cardio-vasculare este de 48%. La polul opus se situează țările nordice, precum Danemarca, unde această rată este în jur de 30%. În Finlanda, de exemplu, există programe naționale de educație a copiilor pentru un stil de viață sănătos, încă din școală fiind învățați despre riscurile fumatului, să facă sport și să își țină sub control tensiunea arterială și greutatea. Speranța de viață a românilor este cea mai redusă din toate statele Uniunii Europene. Puțin peste 70 de ani. Cam cu 15 ani mai puțin decât francezii, care sunt europenii cu cea mai mare speranță de viață – 88 de ani. Specialiștii din sănătate susțin că problema românilor este educația. Jumătate dintre români mor în cel mult 5 ani de la primirea diagnosticului de insuficiență cardiacă, pentru că pur și simplu, la momentul actual, românii nu au cunoștințe de viață sănătoasă. Elevii termină școala fără să dețină informații care mai târziu le-ar putea salva viața: ce înseamnă să te hrănești sănătos, rațional sau câtă importanță are sportul asupra sănătății. Medicii spun că simpla practicare a mișcării, în ritm moderat, dar constant, timp de o jumătate de oră pe zi, reduce cu 60% riscul de mortalitate cardio-vasculară, pe când medicamentele de ultimă generație abia dacă reușesc să reducă acest risc cu maxim 30%. Numai că în prezent, copiii sunt cu degetele lipite de taste, obezi, dependenți de ecrane, iar adulții merg cu mașina chiar și numai până la magazinul din colț. Educația trebuie începută foarte devreme, atât cu copiii mici, cât și cu mamele, care își supraalimentează copiii. Iar necesitea informării despre un stil de viață sănătos este cu atât mai mare cu cât, până în 2020, se estimează că insuficiența cardiacă va crește cu 60-70%. Simpla deținere a informațiilor nu înseamnă însă nimic, dacă nu sunt și puse în aplicare. Toți sibienii care vor să treacă la acțiune și să facă ceva pentru sănătatea inimii lor sunt așteptați la Crosul Inimii, organizat la Sibiu, duminică, 10 mai. Startul se va da din Piața mare, la ora 8.30, iar traseul va cuprinde 3 km, în zona centrală.
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
Avertisment IGSU: Evitați improvizațiile la sobe și nu adormiți cu focul aprins
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis o atenționare în contextul gerului care se anunță zilele următoare."Gerul se...
Articolul precedent
Articolul următor




