Politica e jocul suprem al indivizilor care își ascund sub masca simbolurilor, o nevoie narcisistă de atenție și apreciere combinată cu o poftă nebună de putere. Sistemele politice sunt diversificate, dar cel al democrației liberale e un sistem minoritar și implementat pe o arie geografică restrânsă. Însă democrația e cea care permite dezbaterea, contestarea, opoziția și libertatea de expresie.
Politica, artă a manipulării, este, poate, momentul sublim al dramaturgiei în nenumărate acte cu actori cap de afiș permanenți și cu costuri foarte ridicate ale biletelor, pe care avem credința absurdă de a le considera gratis. Ca și spectacolele de televiziune. Politica, dincolo de simbolistica ei de la patriotism la copii luați în brațe și pupați la întruniri electorale, e o poveste. Povestea poate fi tragică, alarmistă, triumfătoare, sexistă sau chiar rasistă, dar trebuie să existe. Iar interpretul, chiar dacă își greșește replicile, se împotmolește, minte sau încalcă legea, își construiește notorietatea publică pe simțuri, nu pe fapte sau, Doamne Ferește, pe adevăruri.
Politicienii noului val consideră deseori că adevărurile lor incontestabile, dovezile, vor cuceri imediat electoratul, neînțelegând că arta spectacolului politic cere să minți fără clipire, spunând cetățeanului ce își dorește să audă, nu adevăruri durerose. Într-un fel, politica e și arta amăgirii sau a autoamăgirii.
Când încerci să convingi individul, dacă vinzi robineți de cupru sau virtuale programe de guvernare, ești nevoit să ataci segmente de populație, sau cum spunea Lenin, masele. Psihologia de masă nu are logică, dar simte monstruos și reacționează instinctual.
Politicianul român e priceput la toate, își construiește notorietatea în studiourile de televiziune jucând uneori neconvingător rolul unui demnitar precupat de bunăstarea cetățeanului. Cameleonismul era acuzat acum patru ani drept cauza degradării politicii românești, iar acum a fost înlocuit de banala boală a cleptomaniei.
Politica, în perioade de criză, caută să impună reprezentanți mesianici. În momente de criză, stabilitatea socială occidentală își transferă încrederea politică instituțional, dezbrăcând haina eroică de pe pielea politicianului.
Sub o campanie electorală leșinată, infestată de blat, cu scandaluri care se mușamalizează ușor și cu o delegare de responsabilitate continuă, politica românească e din ce în ce mai clar un spectacol ridicol de marionete. Iar noi spectatorii savurăm sictiriți, rareori reacționând omenește, fie că suntem furați, mințiți sau ne este pusă viața în pericol.
România fiind un spațiu special, în care pătrund prin ciudățenii legislative muți dotați cu carisma unei bufnițe de câmpie pe scaunul demnității publice, am lăsat valorile și ideologia la cabină. Noi românii preferăm clovneriile și circul. Pâine și circ ca niște adevărați urmași ai Romei.
Publicitate
