În timp ce România este sub presiunea alegerilor prezidenţiale şi presa este invadată de dezvăluiri şi acuze între candidaţi, un actor a trecut în lumină: maestrul Gheorghe Dinică. După o viaţă dedicată teatrului, filmului, televiziunii, dar şi muzicii, Dinică a plecat spre o lume mai bună. A jucat în peste 60 de filme, mai ales roluri negative, ceea ce, în comunism, l-a scutit de recitarea odelor patriotice. Dinică s-a căsătorit abia la 63 de ani şi a profitat de burlăcie cum a ştiut mai bine. A fost un independent şi a refuzat să joace în filme americane, precum Alain Delon. A ştiut să trăiască viaţa şi aceasta a arătat-o în filme, dar şi muzică. O melodie compusă şi interpretată de el îi ţine cel mai bine loc de epitaf. Sunt vagabondu` vieţii mele La cârciuma din cartier Unde se cântă şi se bea Vreau astă seară să petrec Cu amintiri din viaţa mea Am mai făcut câte-o beţie Am mai iubit nişte femei ªi m-am vândut la galerie Pentr-un bilet de câţiva lei. Sunt vagabondu` vieţii mele Ca într-un film cu Raj Kapur Măturător de praf de stele ªi cusurgiu fără cusur Iar când adorm spre dimineaţă Îmi reproşez de la-nceput Că n-am luat totul de la viaţă ªi nu i-am dat cât aş fi vrut. Am fost şi prinţ şi cerşetor Un trădător un om cinstit Numai cu viaţa de actor Eu niciodată n-am glumit Am mai şi râs de-o nerozie Am fost bogat am fost falit ªi-n toat-a lumii nebunie Eu publicul mi l-am iubit. Calin Blaga
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
FOTO/VIDEO: Seniorii din Mediaș, sărbătoriți de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
Miercuri, 1 octombrie, edilul șef al Mediașului a fost alături de seniorii din comunitate, participând la manifestările organizate în...
Articolul precedent
Articolul următor