Este aproape miezul nopții, am terminat de foarte puțin timp, împreună cu colegii mei, să scriem articolele care au acoperit întreg programul Summitului din Sibiu. A fost o muncă titanică, pentru un eveniment de o amploare rar întâlnită în orașul nostru. Site-ul Sibiu100.ro a avut pe tot parcursul zilei știri, informații, imagini de la momentele cheie. Totul a început în Astra, cu micul summit al PPE, apoi au fost sosirile de la aeroport, ieșiri la declarații ale marilor lideri europeni, au fost conferințe de presă, împrăștiate prin diverse locuri din centrul orașului. Au fost momente de așteptare, distanțe lungi de parcurs în jurul spațiilor delimitate de garduri. La finalul Summitului, pentru noi a urmat munca la ediția tipărită, pe care o puteți citi, începând de sâmbătă.
Este, așa cum spuneam mai sus, aproape miezul nopții, și mâine, la prima oră, ziarul pleacă la tipar ca în fiecare săptămână.
La finalul zilei, ignor oboseala și încerc să fac o retrospectivă a acestui uluitor eveniment. Totul a trecut atât de repede și încă nu reușesc să completez tabloul unui spectacol politic și administrativ care ne-a trecut prin oraș. Atât de complex și neobișnuit a fost pentru noi toți, nu doar pentru oamenii simpli.
Se întâmpla cu mulți ani în urmă, călătoream undeva prin Germania, cu autoturismul. Am întâlnit, la un moment dat, într-un sat nemțesc, o cale ferată cu barieră. Practic, bariera a coborât exact când noi ne apropiam de calea ferată. Am frânat, am oprit motorul și ne-am scos, cei din mașină, pachetele de țigări, pentru a omorî timpul (pe vremea aceea aveam acest stupid obicei). Am pus țigara între buze, am dus bricheta către gură, dar n-am apucat să apăs pe rotița care producea scânteile. Un zgomot infernal ne-a surprins pe toți. Prin fața noastră a trecut o nălucă, cu un zgomot asurzitor. Au fost circa 10 secunde de uimire și hărmălaie, apoi s-a făcut liniște. Se ridicase bariera deja. În contrast cu experiențele de 10 – 15 minute de la trecerile peste calea ferată din România, totul părea fantastic, incredibil. De fapt, părea că nu s-a petrecut.
Cam așa a fost Summitul din Sibiu.
Mâine, vorba unei colege, totul se întoarce la normal, un normal destul de acceptabil în Sibiu, în comparație cu alte orașe din România. Mașinile vor merge pe aceleași două benzi, polițiștii vor fi iarăși câțiva, aproape invizibili, nu vor mai fi garduri metalice pe Bălcescu și nici porți de control, iar din Piața Mare o să dispară miraculosul covor roșu, cel care i-a teleportat pe mai marii Europei în mijlocul Sibiului, ca în basme. Merkel, Macron, Tusk, Junker, Tsipras, Rutt și ceilalți care decid, fiecare, soarta a zeci de milioane de persoane au fost aici, în fața noastră. Mâine, negustorii o să-și măture praful în fața prăvăliei, meticulos,de parcă nimic nu s-a întâmplat, iar pensionarii o să-și plimbe cățelul prin parc, fără grijă.
Ne-ntoarcem la oile noastre, cum bine zice o vorbă veche. Dar dincolo de oi, rămâne totuși în urma noastră dovada faptului că în Sibiu s-a scris istorie. În marile jurnale ale lumii, cele care încă mai sunt tipărite – așa cum se tipărește și Sibiu 100% – va putea fi găsită în arhive Declarația de la Sibiu. În arhivele electronice ale marilor posturi de televiziune, în cele ale agențiilor internaționale de presă, vor sta imaginile celor 27 de lideri, zâmbind laolaltă chiar în Piața Mare din Sibiu.
Eu zic că ar fi bine să ne mândrim cu asta multă vreme de-aici încolo.
Publicitate
