La mijlocul acestei săptămâni s-a desfășurat Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Sibiu. „Justițiarii” s-au întâlnit pentru a debita un punct de vedere referitor la proiectul de Lege care vizează ciuntirea pensiilor de serviciu, vârsta de pensionare, limitarea altor privilegii și alte asemenea.
Bine, ei au formulat altfel. Au zis că se întâlnesc pentru a lua niscaiva „măsuri speciale în vederea protejării statutului magistraţilor şi a independenței justiției”. Iar ca decizii finale în urma dezbaterii, solicită „ferm retragerea de urgență a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor”, și la fel de ferm cer „reprezentanților puterii executive şi puterii legislative să înceteze campania agresivă împotriva autorității judecătorești, care afectează grav statul de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiţie independentă”.
Iar ca să arate omenetului că au… sânge în instalație, au hotărât că „începând cu data de 27.08.2025 şi până la retragerea proiectului de lege, suspendă soluţionarea cauzelor, cu excepţia celor în care se exercită funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei”. Adică sunt în poziția grevă (aia interzisă de lege pentru ei).
Pensiile magistraților reprezintă un punct destul de controversat din acest al doilea pachet de austeritate propus de Guvern. Sunt măsuri care vizează creșterea etapizată a vârstei de pensionare, măsuri care însă ar putea să pice la Curtea Constituțională.
Ultima vulnerabilitate găsită de către Executiv are legătură cu un aviz pe care ar trebui să îl primească acest proiect dinspre CSM și care tot întârzie pe flux. Iar dacă noile măsuri vor fi atacate la Curtea Constituțională, riscul e să pice întreg pachetul, adică chiar și acele măsuri care nu au legătură cu pensiile magistraților.
România e singura țară în care magistrații se pot pensiona la 47 de ani. În restul Europei, aceștia se pensionează în jurul vârstei de 65 de ani. Unele țări au vârstă de pensionare obligatorie, cum ar fi Cehia (la 70 de ani), dar magistrații se pot pensiona la aceeași vârstă ca restul cetățenilor (65 de ani).
În restul Europei, aceștia se pensionează la aproximativ 65 de ani, în multe țări fiind incluși în aceeași lege a pensionării ca populația generală. În prezent, magistrații au pensii de peste 25.000 de lei și pot ieși la pensie chiar și la 48 de ani. Cu alte cuvinte, pensia medie a magistraților este de zece ori mai mare decât pensia medie din sistemul public. Și vârsta de pensionare este de cel puțin cu 10 ori mai mică decât a majorităților oamenilor obișnuiți. Ceea ce generează în mod legitim frustrare și tensiune socială.
La noi justiția e stat în stat. Avem o întreagă categorie socio-profesională care nu poate fi controlată, cu privilegii de care nimeni nu poate să se atingă și care nu răspunde în fața nimănui. Marile dosare se prescriu. Se reiau procese de la zero și se renunță din nou la ele, până nici nu mai sunt relevante faptele (vezi dosarele Revoluției, Nordis etc.). Asistăm, de ani buni, la dosare instrumentate politic și la sfidări care frizează limita bunului simț.
Deși justiția e un serviciu public în slujba cetățenilor, și nicicum un instrument de presiune politică, din păcate jocurile se fac sus, la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii și la Înalta Curte. Peste Executiv. Peste președinte. Peste lege.
Premierul joacă o carte dură. Și complicată. Reforma pensiilor în Justiție nu o poate face decât cu sprijinul PSD (sub care s-a construit această camarilă monstruoasă). Ministrul social-democraților, cu portofoliu la Justiție, a făcut deja un pas în spate. Iar prerogativele puterii judecătorești sunt adevărate instrumente de șantaj asupra liderilor politici. Cel mai probabil, noul pachet de măsuri va ajunge la Curtea Constituțională. Acolo unde sunt tot magistrați, care își iau salariul sau pensia specială din această postură. Ce va face Ilie Bolojan? Greu de spus. Fie își face treaba până la capăt, fie caută prin biroul prezidențial vreo crosă de golf sau rachetă de tenis!
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.