Spitalul Județean din Sibiu pare că agonizează de mai multă vreme. Așa cum titrează ziarul nostru în ediția tipărită din această săptămână, cea mai mare unitate medicală din județ e deja în Terapie Intensivă, unde a fost legată zdravăn de pat, ca să nu se automutileze, apoi a primit și câteva doze de sedativ, pentru siguranță. Cum de la cine? De la politicienii care se tot cred terapeuți, de la unii dintre medicii care se cred deasupra noastră a tuturor, de la personalul auxiliar care face tot ce poate ca mecanismul infernal al spitalului să rămână ruginit. Iar acum asistăm neputincioși cum el, Spitalul, stă să se sufoce, de neputință.
Am un respect imens pentru medici, pentru cei care au decis să-și dedice viața unei meserii nobile. Sunt convins că Spitalul Județean Sibiu este plin de astfel de medici, așa cum sunt convins că adevărul despre Secția ATI nu va fi cunoscut doar dintr-o simplă mărturisire emoționantă. Dar nu despre medicii buni este vorba acum, în noul scandal care terfelește încă o dată imaginea Marelui Spital.
Când a trecut prin oraș USR-istul Ungureanu și a pozat tencuiala mucegăită din subsol, am luat apărarea spitalului, pentru că lucrurile bune făcute acolo erau date la o parte de setea de celebritate a unui politician la început de drum. Când am aflat că directorul Benchea a fost rugat să nu-și anunțe plecarea, în prag de concurs, decât în ultima zi, din motive doar bănuite, am spus că zvonurile nu trebuie să prevaleze în fața informației oficiale. Debandada din spital s-a accentuat în pandemie, iar acuzațiile s-au înghesuit din toate părțile: pacienți, presă, medici nemulțumiți, asistenți nemulțumiți, minister, Tătaru, opoziție, containere, secții mutate cu tărăboi. Tot mai mulți morți și tot mai mulți pacienți teribil de supărați, chinuiți, ținuți în soare, în frig, la cozi, abandonați fără răspunsuri, au suferit acolo unde ar fi trebuit să fie ajutați și îngrijiți. Când a venit controlul de la minister, deja lucrurile luaseră foc, pentru că pacienții de ATI se înmulțeau, ceilalți bolnavi se înmulțeau și ei, și doar numirea unui interimar militar a mai calmat spiritele. Obosiți de-atâta pandemie, am sperat cu toții că lucrurile se vor îndrepta. N-a fost să fie!
Prea multe voci, ale oamenilor care au suferit în spital, ale familiilor care au plâns după cei care au intrat acolo și n-au mai ieșit decât cu capacul pus, au venit și au reclamat nebunia din Spitalul Județean. Sunt sigur că, așa cum spunea și directorul Florin Neag, nimeni nu e perfect. Dar pare că nimeni nu mai răspunde de nimic. Am sesizat două cazuri grave de abuz medical în Spitalul Județean încă de acum un an. Întrebările grele puse de noi au rămas fără răspuns și în ziua de astăzi. „Nu e nimic adevărat, totul e minunat!”. Asta am auzit și săptămâna asta.
Actualul scandal din ATI nu e întâmplător, e doar continuarea celorlalte povești. Nu acuzăm pe nimeni, pentru că nu avem dreptul, dar suntem obligați să scriem despre ce se petrece. Ca și în celelalte cazuri, și acum s-au spus multe adevăruri care ne dor, dincolo de exagerările evidente. Oamenii au citit până li s-a ridicat părul pe mână, până le-au dat lacrimile și au refuzat să mai citească. Iar politicienii s-au arătat șocați. Surprinși. Indignați.
Nu uit nicio secundă că medicii sunt mai mult decât simpli prestatori de servicii. Sunt oameni cu suflet care au promis cândva că vor face bine și au obligația să facă bine, atâta timp cât vor face meseria asta. Nu vor fi niciodată perfecți și mă număr printre cei care susțin că medicii au dreptul să greșească. Dar nici ei, nici politicienii care îi patronează nu au voie niciodată să-și bată joc de cei care vin la ușa lor cu toate speranțele înghesuite într-o pungă de plastic, lângă trei hârtii medicale și un telefon ponosit, cu butoane. Un telefon care într-o bună zi va suna în gol, pentru că nu mai e nimeni să răspundă de la atâtea sedative.
