Mă gândeam să lăsăm „Iarna vrajbei noastre” (politice) – pentru cei care au uitat, titlul dintre ghilimele aparţine scriitorului american John Steinbeck – şi să facem apel la al nostru George Topârceanu – pentru cei care au uitat, poet român extrem de savuros. Precizările, cred eu, sunt necesare, deoarece pe măsură ce la Sibiu, fostă Capitală Culturală!!! Europeană, arta coboară spre kitch sau chiar grotesc, nici cultura generală nu şi-o mai fi păstrat scânteierile de altădată. Vezi manualele după care se învaţă azi în şcoli mai ales istoria şi literatura, ronţăite de moliile reformatoare, cu orice preţ, într-ale-nvăţământului.
Dar să revenim la Topârceanu, pentru că poezia lui – „Primăvară” – poate fi un mărţişor de primă mână, fie că o primiţi citind-o, fie cântată de vechea şi romantica trupă Mondial: „După-atâta frig şi ceaţă/ Iar s-arată soarele/ De-acum nu ne mai îngheaţă/ Nasul şi picioarele! ” S-o credem noi! De pe acum ne pregătim să ne îngheţe la iarnă. Preţul gazelor creşte, al curentului la fel, iar grosimea obrazului politic nu apără de frig precum şosetele de lână. Dar să-i lăsăm, e Postul Mare, să dăm dovadă de iertare.
Mulţumind Domnului pentru căldura soarelui şi frumuseţea cerului albastru, pentru primii ghiocei şi bucuria de care, noi românii, mai suntem încă în stare să zăbovim o clipă în faţa unei metafore. Omul este aidoma unui vas de lut. Dumnezeu pune în el suflare de viaţă, mâinile mamei îi dau formă, mâinile învăţătoarei îi dau culoare, duhovnici, dascăli şi cărţi, îl ard în cuptorul cunoaşterii, prietenii şi primele iubiri îl smălţuiesc sau unii, poate, îl ciobesc, dar îngerul păzitor veghează să nu se spargă, căci Domnul are de adus cu el apă vie de la izvorul nemuririi între oameni şi întru mântuirea lor. Pe tot acest parcurs, fiecare este un unicat dumnezeiesc şi poartă în inima lui chipul lui Hristos şi icoana mamei, prima voce pe care a auzit-o când a venit în lume şi odată cu ea a supt prima oară limba maternă, mâinile care pentru prima oară l-au mângâiat.
Un bucheţel de ghiocei şi un „Sărut mâna, mamă”, ce alt mărţişor mai frumos putem dărui mamelor noastre, fie că mai călătoresc cu noi în această lume, fie că s-au suit la ceruri de unde ne veghează cu rugăciuni de mamă. Sarut mâna şi dăscăliţelor care ne-au smălţuit, soţiilor care rostuiesc familia, fiicelor şi surorilor noastre, bunicilor care ne poartă în rugăciunile lor strămoşeşti şi tuturor femeilor pe care Dumnezeu le-a rânduit în lume izvor de viaţă.
Iar cel mai frumos mărţişor l-am găsit anul acesta la pangarul Catedralei, tricotat de mânuţe meştere de copii: trei inele legate, în culorile tricolorului românesc. O frumuseţe!
