7.4 C
Sibiu
marți, noiembrie 11, 2025

Măsura mierii

Cele mai citite

Dacă cineva m-ar pune să aleg o săptămînă de peste an, care să dureze cât toată vara, aş alege Săptămâna Luminată. Numai că anul acesta mi s-a părut că a durat doar cât fulgerul pe cer şi iată-ne din nou faţă în faţă cu cei trei P, pe care i-am lăsat producându-ne frisoane înainte de Paşti : Putin, Ponta şi Paranoia cumpărăturilor.
Nici nu ciocnirăm bine tradiţionalul ou roşu că primul, adică ţarul, ne-a şi luat din pripă la frecat ridichea, spunând că se va lupta cu Occidentul până la ultimul român şi ultimul polonez. Din păcate el este în stare, noi suntem sat fără câini, iar “liderii” noştri sunt absolvenţi ai şcolii de fete surde. Dovadă că propriul premier ne crede atât de proşti, pe noi, cei de la picioarele turnului de fildeş în care l-a cocoţat ironia istoriei, încât nu te poţi proteja decât folosind măiestrit telecomanda. Ce să vă fac, fraţi români de la Dacia Piteşti , dacă n-aţi înţeles cât sunteţi de “tîmpiţi” cerând autostradă. L-aţi ofuscat. Încă nu pricepeţi ce premier mare avem pentru un popor atât de mic ?!
Dar, să ţinem aproape de popor, ca să nu rătăcim. Ei ăsta, poporul, cu precădere cel citadin, a luat-o razna de tot. Etnobotanicele cu care se droghează se numesc supermarketuri. Iar dacă-ţi pasă de neamul tău, cu care împreună te vei mântui, că la mântuire nu există egoism şi deci trebuie să-ţi pese, n-ai decât să înţelegi mecanismele schimbării. Cele care au făcut dintr-un neam cuviincios, înţelept si cu măsură în toate o etnie zombificată de fudulia consumeristă. Sunt convinsă că dacă în supermarketuri s-ar instala pereţi de oglindă, cumpărăturile ar scădea la jumătate. Şi iată o întrebare de bun simţ: ”Ce-ţi trebiue, române, mai mult decât îţi trebuie ?”
Vedeţi, de aceea nea Putin îşi permite planuri de exterminare pentru români, iar nea Ponta proiecte de dispreţ naţional, pentru că noi împingem cărucioare la supermarket cu aerul de vedetă de telenovele – sport naţional – ignorând, cu burta plină, realitatea.
Vă propun un experiment de o lună de zile, întru recâştigarea demnităţii naţionale şi a armoniei cu creaţia lui Dumnezeu : măsura mierii. Acest dar dumnezeiesc nu-l poţi mânca cu lingura de supă sau cu polonicul. Numai cu linguriţa, dar şi aceea cu măsură. Prima e delicioasă, a doua e savuroasă, pe a treia nu o mai poţi înghiţi. Două linguriţe din toate timp de o lună de zile, inclusiv din cearta cu soacra sau timpul pierdut la televizor. Vorbim despre bucuria de a fi citav peste o lună de zile, evident, cu voia Domnului.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Guvernul României va prelua controlul operațiunilor gigantului rus Lukoil din țară

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, marți seara, că România trebuie să preia controlul asupra operațiunilor Lukoil din țara...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect