Mecanisme bine unse

Zice o vorbă românească: peştele de la cap se împute, dar se curăţă de la coadă. Să vedem un pic cele două extremităţi ale vremii pe care-o trăim.
Capii ţării – de la cel mai mic căpuţ, şef şi numai peste o pioneză, numai să fie şi el „şefu” şi până la capul „dei capi” şi chiar „di tutti capi” – sunt atât de stricaţi, încât îţi mută nasul şi numai când îi vezi la televizor. În cele şase ore pe zi, cât spun statisticile că stă românul la televizor, ar trebui să stea cu o mână pe şerveţele umede, pentru a şterge dârele de slin de pe ecran de câte ori trece rânjind, minţind, sfidând câte un mafiot cu solzi de imunitate, iar cu cealaltă mână pe batistuţe mentolate. E aşa de groasă făcătura ce se cheamă „luptaanticorupţieînromania”, încât pute prin ecran. Păcat că românul spoliat nu prea are bani de investiţii nici măcar în şerveţele. De ce stă el atâtea ore pe zi la televizor în loc să se trezească din somnul cel de moarte, cum îl îndeamnă Imnul Naţional ? Păi, ca să scape de un dar dumnezeiesc: discernământul cel de toate zilele. A gândi presupune un efort! Mai dulce-i lenea! Şi tocmai asta aşteaptă capii pe care, chiar aşa stricaţi cum sunt, îi duce … capul.
Mecanisme de spoliere bine unse, mai fine sau mai grosiere, lucrează la foc continuu de un sfert de veac încoace. Mă întreb dacă ştie cineva cât de bogată a fost real România , dacă douăşcinci de ani de jaf ordinar încă n-au lăsat-o în costumul Evei. Vă invit să studiaţi cu cap măcar o factură de curent şi veţi înţelege cât de deasă este plasa în care au fost prinşi românii de tagma jefuitorilor. Sau poate vă puneţi puţin capul la contribuţie ca să aflaţi ce afacere mafiotă e în spatele aşazisei obligativităţi „eoropene” de achiziţie a noilor centrale termice la aceeaşi români din năvod. Scapi de năvod, te aşteaptă funia băncilor de nici nu-ţi dai seama când se apropie de par. Bătrânul Caritas, care i-a lăsat pe ardeleni fără proprietăţi şi pe sudişti fără valută, pe vremea marii credulităţi naţionale de la începuturile democratiţei noastre originale , pare o Dacie veche în comparaţie cu motoarele puternice ale maşinăriilor de jefuit români , care duduie în zilele noastre. De laţul loteriei nu mai vorbim , că pe ăsta românul şi-l pune singur de gât.
La coada peştelui – de unde ar trebui să înceapă curăţirea – alte mecanisme de-a dreptul perverse, i-au tăiat românului aripile până la cotor. Şi totuşi, am putea începe dând jos solzii de pe proprii ochi măcar în ceasul al doişpcelea.