Ministerul Educației a mai debitat o găselniță, pentru elevii needucați: sala de detenție. Un concept „modern” introdus de anul acesta școlar, prin noul Statut al Elevului. Fiecare unitate de învățământ își va organiza spațiul și procedura de supraveghere a elevilor care deranjează la ore.
Modalitatea exactă de aplicare a acestei prevederi, în funcție de resursele existente, va fi inclus în regulamentul propriu al fiecărei școli, potrivit aceluiași minister. Consiliul Național al Elevilor s-a ofticat, prin vocea vicepreședintei Rafaela Barac-Bologa, declarând că această decizie e exact opusul a ceea ce a gândit el, propunerea Consiliului fiind ca „această cameră să nu existe”.
Ligia Deca, ministreasa, ticsită de idei năstrușnice așa după cum o știm, s-a învârtoșat și i-a pus la colț pe împotrivitori, declarând solemn că aceste săli de detenție sunt absolut imperios necesare și, prin urmare, ele trebuie să existe în fiecare școală! Asta, după ce a rezolvat problemele manualelor insuficiente din mulțime de școli, a programelor școlare peste care nu s-a mai uitat nimeni uneori de decenii întregi (apropo, manualul de limba română pentru clasa a XII-a e tot cel din 2009!), a sălilor de clasă care, multe dintre ele, sunt de ani și ani ele în sine spații de detenție, a cadrelor didactice pentru care meditațiile sunt oportunitatea ideală de a condiționa promovarea anumitor elevi.
Și lista „realizărilor” miniștrilor care s-au perindat pe la Educație făcând tot felul de experimente neghioabe pe spinarea elevilor și părinților ar putea constitui ea însăși un manual.
Nu zic, sunt suficient de mulți copii care au la purtător un comportament neadecvat, stânjenitor pentru colegi, care deranjează ostentativ orele. Și care ar revendica merituos un loc de cinste într-o astfel de sală de detenție. Progenituri care sunt trimise de părinți la școală numai pentru a scăpa pentru câteva ceasuri de ele, a le încasa alocațiile și a se făloși nevoie mare că are „cochil cu școală”. Însă aici vorbim de un Minister, care taman, e și al Educației! Nu m-aș lega de metodă. Ci de implementarea ei.
Nicio școală nu știe încă despre cum va arăta acea sală de detenție, ce se va face în ea și, mai ales, cine va fi disponibil să presteze supravegherea „delicvenților”. Într-o vreme în care sălile de clasă disponibile orelor de curs chiar sunt o problemă pentru majoritatea școlilor (ceea ce duce în foarte multe situații la învățământul în două schimburi), iar cadrele didactice prinse în procesul de predare, nu știe nimeni unde va fi acea sală de detenție, cine va sta cu răzvrătiții sistemului și cu atât mai puțin care va fi finalitatea unui asemenea demers.
Nu e exclus ca unii dintre elevi să dezvolte chiar o adevărată slăbiciune pentru a da o oră de matematică, de pildă, pe una de relaxare într-o sală în care își ocupă timpul într-un mod mult mai plăcut pentru ei. Mă întreb cum vor rezolva această „directivă” școlile de țară, în care există maxim două-trei săli de clasă, cu o baie anexată prin fundul curții.
Dacă ar fi să vând un pont Ministerului Educației, și această problemă se poate rezolva în aceiași termeni de idei crețe. Un țarc bine stabilizat pe undeva prin zona adiacentă, împrejmuit abitir cu oarece sârmă ghimpată, ar fi de un real ajutor. Sau un post de poliție zonal, un buncăr, o cocină, o gură de canal primitoare și (parțial) dezafectată… Deci în mod cert, soluții s-ar găsi! Trebuie să existe doar puțină voință politică. Și pricepere managerială.
Una peste alta, o pot înțelege pe Ligia Deca. După cum istoria recentă (și nu chiar) a demonstrat, foarte mulți dintre politicieni s-ar fi încadrat, în vremuri școlare, la astfel de soluții educaționale. Unii dintre ei au avut parte de detenție după ce au intrat în politică, au ocupat funcții… Doar că acele situații i-au găsit cu totul nepregătiți. Altfel merge omul la pușcărie când a deprins experiența detenției încă din școală! Asta înseamnă să ai viziune și să privești în perspectivă lucrurile! Posteritatea (și partidul) îți vor fi recunoscători, Ligia Deca…
