Avem o mică migrenă, o cefalee fugitivă, sau doar o indispoziție banală? Suntem oameni și poate de aceea fugim de durere cu ajutorul analgezicului, mai ceva ca dracu’ de tămâie.
Ca sclavi ai lumii moderne, îndrăgostiți de confort și de lumea noastră ternă şi banală, tărâm de liniște și bunăstare iluzorii, inventând refugii farmaceutice pentru a fugi de micile neplăceri ale vieții, cum e durerea.
Natura a fost generoasă cu noi oferindu-ne substanțe farmacologice pentru durere, dar mai ales oferindu-ne binecuvântarea biologică a intensității de prag.
Ați simțit vreodată o durere înfiorătoare vreodată? Ați înnebunit din cauza nervilor întinși la o limită care pare insuportabilă? Ei bine, nu ați atins limita!
Limita aceasta definită de biologie drept intesitate de prag, este rareori atinsă. Ea există, un prag superior al durerii, oricât de ciudat şi absurd ar părea asta în timpul unei crize de calculi renali. Întrebați-i pe supraviețuitorii torturilor comuniste sau alți nefericiți ai sorții de aiurea chinuiţi cu sadism de fiinţe umane.
Supus unor dureri insuportabile, corpul uman, această mașinărie spectaculoasă din sânge și carne poate atinge o limită superioară, o culme a suferinței ce pare a fi un prag de sinucidere a nervilor, însă odată atinsă intesitatea de prag durerea dispare. Oricât de cruntă ar fi, imposibil de suportat pentru axonii sistemului nostru nervos, când pragul durerii e atins, durerea se evaporă ca prin magie.
Din păcate conștiința noastră, sau sufletul, spuneți-i voi cum doriți, nu funcționează în aceiași parametri. Nu există nici o „magie” nici un mecanism natural pentru a domoli durerea sufletească. Nu există analgezice pentru suflet. Așa cum nu există panaceu pentru suferința de a pierde o ființă iubită.
Iubirea, acest melanj de bucurie și suferința e modul în care conștiința noastră își face simţită prezenţa. Iubirea doare și desfată sufletul în același timp. Dar uneori e doar durere, suferință și disperare și atunci când sufletul ne doare atât de tare, nimeni și nimic nu reuşeşte să ne aline.
Poate de aceea ar trebui să nu fugim de durere. E un exercițiu excelent pentru suflet. Durerea ne aminteşte că bucățica aceea care ne definește pe noi ca oameni, sufletul are nevoie de exercițiu, pentru a simți, a cunoaște și de ce nu pentru a trăi şi chinul și bucuria unei dureri intense sau a unei iubiri.
Dacă te doare capul, iei un algocalmin. Ce poți lua atunci când te doare sufletul?
