Nici nu și-a anunțat bine Iohannis candidatura la președinția țării, că susținătorii principalului contracandidat, premierul Ponta, au și început să bombardeze cu declarații de presă care mai de care mai incriminatorii la adresa prezidențiabilului liberal. Astfel, întreaga tabără social-democrată, de la senatori, deputați, secretari ori primari au avut drept temă favorită a săptămânii găsirea a tot felul de asemănări și apropieri între Iohannis și președintele Băsescu.
Codrin Ștefănescu a susținut că Iohannis le-ar promite românilor modelul Putin, iar dacă va ajunge președinte îl va numi premier pe Băsescu și-l va instala la Palatul Victoria, după ce va face majoritatea cu Udrea. Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, l-a acuzat pe Iohannis că „dorește să taie veniturile românilor precum Traian Băsescu”, în caz că liberalii nu sunt de acord cu amnistierea fiscală a pensionarilor și mamelor care au încasat bani ilegal. Gabriela Firea îi reproșează de asemenea lui Iohannis că „optează pentru regimul falimentar al austerității, care a fost adoptat și de Băsescu”. Și Ilie Sârbu a ținut să transmită că „Iohannis se tot răzgândește în privința numirii premierilor, pentru a-i face pe plac lui Băsescu”. Iar declarațiile politice pe tema transferului de imagine de la Băsescu la Iohannis au curs fără întrerupere, urmărindu-se astfel direcționarea întregului capital negativ al actualului președinte spe așa-numitul „candidat al Dreptei”. Atacurile au continuat și pe teme precum autostrada Sibiu-Pitești, cum că Iohannis își dorește Sibiu-Brașov, fiind acuzat că nu se gândește la românii care lucrează la uzina Dacia ori că nu are viziunea de ansamblu a întregii țări. Ba, mai mult, i s-a prezis că „mai are încă mult până va trece de la ipostaza de primar al unui municipiu la mentalitatea de candidat la președinție”. Iar câteva comentarii înțepătoare au venit și de la Antonescu și de la unii liberali din teritoriu.
Analizând toată această rumoare pre-electorală, orientată agresiv pe denigrarea adversarului, mi-am amintit o remarcă a lui Dale Carnegie, unul dintre autorii motivaționali de succes ai Americii: „Nimeni nu lovește un câine mort.” În schimb, cu cât câinele este mai de soi și mai vivace, cu atât teama că ți-ar putea pune probleme e mai mare și îți vine să îl lovești mai cu sete. De multe ori, lovirile și criticile au un singur rol – acela care lovește capătă un sentiment de importanță . Iar oamenii sunt tot mai satisfăcuți lovindu-l. Cert este că nu numai în politică, ci în general, în orice domeniu, în momentul în care ridici capul deasupra mulțimii, și criticile încep să curgă. Iar de cele mai multe ori e bine să îți deschizi umbrela și să îți vezi de drum, lăsând ploaia de critici să treacă pe lângă.
Publicitate
