Motto: „Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”
(Mihai Eminescu – Scrisoarea III)
Bani. Putere. Lux. Distracție. Confort. Prestigiu.
Sunt doar câteva motive pentru care corupția continuă să fie cultivată cu lăcomie și disperare în structurile spațiului mioritic. Corupția este atractivă, pentru că rezultatele ei aduc avantaje pentru cei care decid să o practice. Iar în România, corupția pare o îndeletnicire crescută parcă din noi înșine, nativ, congenital. Acest flagel pare că s-a dezvoltat înăuntrul nostru odată cu capacitatea de a mânca, a vorbi sau a merge. Respirăm corupție. Nici nu putem spune că e a doua natură, ci e sădită în ființa noastră primară, în pactul compromisului, „până treci puntea”. Altfel nu-mi explic naturalețea, seninătatea ori lipsa celei mai mici fărâme de jenă, remușcare sau regret. Privirile celor cărora magistrații le pun pecetea de corupți prin verdicte sunt curate, senine. Ei nu înțeleg că au greșit, motiv pentru care se victimizează. Pare că pentru ei e doar o treaptă din lupta pentru supraviețuire. În fapt, părerile de rău nu sunt pentru faptele lor, ci pentru că ceilalți le-au descoperit jocul.
Ceea ce este însă și mai grav decât duplicitatea aceasta a individului este că, la ora actuală, în România există un sistem instituționalizat de fraudă, consimțit și „vegheat” cu grijă de cele mai înalte structuri, formate din miniștri, președinți, directori, reprezentanți ai unor branduri imense și firme colosale. Mânați de un interes comun, care se traduce în conturi bancare cu cât mai multe zerouri, aceștia întrețin o farsă și un fals stat de drept. Iar șirul condamnaților penal provenind din astfel de funcții cheie, la care asistăm în ultima vreme – Relu Fenechiu, Tudor Chiuariu, Adrian Năstase, Gigi Becali, Sorin Ovidiu Vântu ori sibianul Ilie Carabulea –, toți pe motive de corupție, reprezintă doar vârful aisbergului unui sistem putred.
În realitate, nimeni dintre cei aflați în funcții importante nu s-a sfiit să pună cel puțin „o vorbă bună” pentru vreo cunoștință care la un moment dat avea o problemă. De fapt, n-a făcut altceva decât „trafic de influență”.
Fără un proces de re-educare și igienizare în planul valorilor, pentru masa adulților și o educație corectă, axată pe principii corecte și sănătoase la copii, de la primul gângurit, vom fi condamnați etern să fim jefuiți de tagma celor care cred că „scopul scuză mijloacele”.
