Trei sfinți veghează Ziua Națională a României, la temelie-i stă un mare voievod, iar cheia geografică e Catedrala Reîntregirii din inima cetății cu nume de poveste, înălțată în chiar inima țării. Să fie oare o pură întîmplare? De bună seamă, nu ! Căci Dumnezeu nu lasă nimic la voia întîmplării, mai ales atunci cînd voia Lui întâlnește pe Cale voia unui întreg popor.
Ce le-ar mai place t.f.i.s.c – iștilor să le reușească misiunea. Dar nu se poate. Cine sunt ei ? Credeam că știți, doar îi vedeți toată ziua picurând otravă în ureche, după rețeta din „Hamlet” a marelui Shakespeare, dar cine mai are azi chef de teatru de douăzeci și patru de carate. Aveți însă voie să nu știți, deoarece azi vorbim, adică vb. în inițiale, de nu ne mai putem înțelege. Păi t. vine de la tagmă, o adunătură îmbuibată de glorie trecătoare, care se ocupă cu falsificarea istoriei românilor, deci f. și i. vin de la specialitatea casei , iar s. și c. de la ocupația favorită – spălarea de creiere.
Doar că, iaca, nu se poate. Pentru că omul este făcut de Dumnezeu a fi etnic și cosmic deodată, cum zicea minunat părintele Arsenie Boca – numit de popor Sfîntul Ardealului – că după duh suntem ființe cerești, iar după trup ființe pământești. Când tot neamul ajunge să știe acest adevăr cu inima, se rumenește în el ca o pâine un ideal național, adică Planul lui Dumnezeu cu poporul acela, pe care-l plinește în chip tainic și minunat prin oameni aleși.
Românii s-au întâlnit cu Dumnezeu la Alba Iulia de două ori în istorie: când Mihai Viteazul intra triumfal în cetate, pecetluind sufletul etnic și cosmic românesc cu pecetea Reîntregirii, la anul 1600 și când s-a citit Proclamația Marii Uniri a întregului neam, la 1 Decembrie 1918 . Pentru aceasta, Dumnezeu și-a ales un bărbat înalt și puternic, să poată fi văzut de departe intrând în luptă doar în cămeșă, neînfricat, căci știa că nu-l poate atinge ascuțișul sabiei până ce Planul nu va fi fost împlinit; apoi un popor jertfelnicși răbdător, căci avea să curgă mult sânge timp de mai bine de trei sute de ani până să se coacă pâinea numită România. Iar la plinirea vremii – pe cei mai inteligenți fii ai neamului românesc. Catedrala Reîntregirii mai avea să-l primească și pe unsul lui Dumnezeu, devenind și a Încoronării. Darul lui Dumnezeu a fost gata. Se cerea de acum vegheat cu întreaga ființă națională . Iar între veghetori a mai pus și sfinți, aidoma celor pe care românii îi cinstesc în preajma Zilei Naționale: pe Sfîntul care i-a încreștinat, Apostolul Andrei, pe cel pe care-l poartă în inimă șiruri nesfîrșite de pelerini la mormîntul său de la Prislop, Arsenie Boca și pe Sfântul Nicolae, pe care-l așteptăm mereu cu inimă de copil.
O Românie între sfinți. Iată Patria pe care merită s-o iubești !
Publicitate
