Șoferii vor pleca din Moldova către București într-o nouă metodă de a protesta față de insuficientele acțiuni guvernamentale pentru a dezvolta infrastructura rutieră. Pompoși, am inventat sigle ale Centenarului Marii Uniri de la 1918, folosim intensiv în discursuri publice cuvinte ca patriotism, tradiții și cultură națională, însă nu reușim de un secol să unim România. Șoferii moldoveni, ardeleni, olteni, bucureșteni, de fapt, toți românii, posesori sau nu ai unui carnet de conducere au motive să protesteze. Orașele din vestul țării se dezvoltă economic pentru că legătura cu piața comună a Uniunii Europene este accesibilă. A traversa România altfel de cât pe calea aerului e un efort colosal ce mănâncă extrem de mult timp și bani.
Ca o sfidare, Liviu Dragnea a ajuns la Buzău de Ziua Eroilor cu elicopterul. Tupeul celor ce au capturat puterea politică în România este invers proporțional cu lipsa de reacție a cetățenilor români ce acceptă să trăiască prost din cauza acestor inși politici.
Instituțiile statului, administrația publică, întregul sistem pe care „patrioții” îl declamă cu piepturile umflate de mândrie au devenit celule canceroase ce metastaziază societatea. Avocatul Poporului nu mai slujește de multă vreme cetățenii, ci a devenit responsabilul oliței de noapte a guvernării. Curtea Constituțională, organism ce asigura un echilibru între puterile statului, a ajuns să joace pentru PSD, să ignore avertismentele M.A.E., într-un cuvânt, să devină un înveliș de beton gol de conținut. Consiliul Național de Combatere a Discriminării vânează cu neasaț opozanții guvernamentali.
Acest sistem în care Justiției i se smulg dinții prin legislație, jandarmii arestează surdo-muți pentru proteste verbale la adresa puterii a devenit mai putred decât Danemarca lui Hamlet. E inacceptabil ca declarațiile goale de conținut să fie lansate pe scena publică fără consecințe. E scandalos că reacțiile noastre sunt însoțite de scârbă, dezinteres sau plictiseală. Necesitatea responsabilității civice e mult mai necesară azi față de perioada de acum un an când protestam împotriva O.U.G. 13. Tudorel Toader este mai putred și mai periculos în comparație cu transparentul și simplistul Florin Iordache. Situația e departe de a fi roz. Acum discutăm de înaltă trădare, doamna instalată pe scanul de prim-ministru îi cere voie lui Liviu Dragnea și când trebuie să meargă la coafor. Ce mai urmează?
Există un nivel și mai scăzut al încrederii publice necesar pentru a fi atins pentru a provoca o reacție a cetățenilor?
Un stat e o convenție, un contract social prin care noi românii, cetățeni cu cod numeric personal și index fiscal, ne cedăm o parte din drepturile naturale pentru a beneficia de un climat de siguranță și încredere ce să ne genereze prosperitate și fericire. Când puterea politică nu își respectă angajamente și dă dovadă de iresponsabilitate, ce ar trebui să facem noi? Să ne prefacem că aceste lucruri nu există? Posibilitatea ca interesele noastre personale imediate să fie afectate de indiferență e foarte mare. Zilnic mor 5-6 români pe drumurile României în accidente mortale. Avem cea mai mare rată de mortalitate infantilă, cea mai mare rată de nevaccinare europeană și suntem cei mai săraci angajați din piața comună. Ar trebui să ne pese?
Publicitate
