Câțiva tineri au vrut să lanseze un album, însă ei au născut o revoluție. Una din cele mai dureroase tragedii întâmplate vinerea trecută a fost elementul declanșator al celei mai mari demonstrații de protest din România. Similaritatea dintre mișcarea indignaților din Spania nu e deloc întâmplătoare. Ce se întâmplă azi în România nu e ghidonaj politic, deși Dragnea l-a demisionat ca la carte pe Ponta, ci o revoltă sinceră a celor nenăscuți în 1989.
Când instituția cu cel mai mare grad de încredere până mai ieri, Biserica Ortodoxă Română, se confruntă cu chiote de genul „Oprea și Viorel/ luați-l și pe Daniel”, discuțiile devin extrem de serioase. Toți politicienii se confruntă la un moment dat cu diverse crize și cu scăderi de popularitate. Scandarea „jos cutare” e banală, ce s-a schimbat, iar actorilor politici le este încă foarte greu să înțeleagă asta, e dorința acestor tineri de curățenie generală. Iar tinerii aceștia sunt mulți, foarte mulți, 25 000 în București marți, peste 70 000 în România miercuri.
Agențiile de știri europene discută despre strada românească ce a dărâmat un guvern la București. Politicienii de opoziție și-au retras moțiunea Oprea la începutul acestei săptămâni arătând nu numai lipsă de viziune, ci și deconectarea lor de la pulsul națiunii. Un moment tragic, dramatic a devenit supapa pentru frustrări, aroganțe și nesimțiri ale politicienilor care chiar și în plină evoluție a evenimentelor turnau senin gaz pe foc. Mihăiță Calimente, acest turnesol nu al PNL-ului, ci simptomul nepăsării față de cetățenii României, spune: „Dacă strada nu ne vrea pe noi, atunci să îi voteze pe bulgari…”
Faptul că guvernul lui Ponta și-a făcut bagajele, nu conferă legitimitate PNL-ului. Nici Președintele României nu se simte confortabil când e contestat acasă la Sibiu! Orice aroganță, eroare de apreciere sau rezistență la reformă va amplifica acest val de nemulțumire. De la demonstrații, proteste și scandări putem ajunge cu ușurință la o revoluție în toată regula.
Corupția, disprețul, tratamentele preferențiale și o mare nepăsare față de nevoile cetățenilor au transformat politicienii în ținte ale străzii. Nu zboară cărămizi, ci flegme, nu molotoave ci sloganuri acide. Cum a ajuns BOR în tot acest circ? Să ne aducem aminte de Baconschi și categorisirea cetățenilor români ce protestau în ianuarie 2012 drept „mahala ineptă”. Biserica, clerici și mireni, au declarat victimele de la Colectiv rockeri și sataniști. Răspunsul străzii a fost pe măsură, acum strigându-se „Vrem spitale, nu catedrale”.
Patriarhul poate continua să facă declarații iritate și să evite poporul acesta tânăr căruia ora de religie i-a insuflat o mecanică anticlericală. Politicienii pot încerca să „îi prostească” pe oameni. După evoluțiile din ultima săptămână ar fi însă o greșeală decisivă. Când asiști la o revoluție, puțină moderație nu strică.
Publicitate
Publicitate
