Europa şi Eurasia funcţionează pe principiul vaselor comunicante. Cele două părţi – cea care se dezintegrează, adică a noastră şi cea care se unifică, adică a lor – sunt legate pintr-un fluid în mişcare între cele două păcate majore la creştini: trufia şi deznădejdea. Nimic nou sub soare. Ursul dă piept cu Şoimul maltez şi teamă mi-e că marea tăvăleală va fi aici, peste salăţile din Grădina Maicii Domnului. Că salăţile suntem noi, românii, cred că aţi înţeles. Nimic mai vulnerabil. Ursul nu necesită explicaţii, îl ştim. Doar ne-a suflat în ceafă de o întreagă istorie. O face şi azi, imperial, visând la o halcă de lume de la Vladivostok la Urali, veţi spune, dintr-un reflex verbal. Greşit ! Noua versiune, corectă şi actualizată este de la Vladivostok la Carpaţi !!!
Nu-i nimic, am mai trecut noi prin de-astea, veţi spune din nou. Aşa că ne tragem neamurile moldave dincoace de munte, până trece mastuplenia. Numai că aici te aşteaptă „băiatu”, salivând după Ardeal, că de aia are cu ce-şi răsuci mustăţile. Păi, să trecem provizoriu la fraţii sudişti, ar fi o soluţie. Dar ce, de joncţiunea panslavistă pe aliniamentul Dunării n-aţi auzit ? Şi nici de Rrepublica cu capitală la Strehaia? Asta face parte din interesele strategice ale Şoimului maltez, dacă-mi aduc bine aminte, iar despre înţelegerea de la Malta ştie tăt românul, batăr şi numai cu o brumiţă de şcoală. Ăstuia, şoimului, nu prea-i ies planurile, de-aia e cam deznădăjduit, că l-a prins ursul ce ele, cu planurile vreau să spun, în vine.
Atunci nu rămîne decît soluţia strămoşească, ştiţi care : „ codru-i frate cu românul”. Doar că pe ăsta, pe codru, l-au bărbierit austriecii. Iar ultimul prieten al României, Marea Neagră, mai are puţintel şi devine lac rusesc.
Păi dacă la nord nu se poate, la sud nu se poate, la vest iarăşi nu, la est aşişderea şi în adâncul codrului nici atât, încotro se poate la răscrucea istoriei, a vremii, a vremurilor pe care le trăim ? Pare că doar în sus, popor român, pe cruce! Căci şi tu eşti o existenţă transistorică, după voia Domnului, care, ar trebui să mergi, întreg, pe Cărarea Împărăţiei.
Până la reînvierea vocaţiei de a fi român să primim cu inimă curată Sfânta Lumină a Învierii ! Ferice de cei care se află la Ierusalim şi o pot vedea aievea, în Sâmbăta Mare, coborând la ceasul amiezii peste Sfântul Mormânt. Ferice însă şi de cei care n-au văzut, dar au crezut.
Mai este de trecut smerit prin Săptămâna Patimilor, ca să putem cânta cu bucurie dulce: Hristos a înviat !
Publicitate
Publicitate
