Poate ar fi fost de interes să vorbim despre Beke şi bomba lui dezamorsată, care ar fi putut secera vieţi. Dumnezeu, însă, nu a îngăduit să se împuţineze românii cu inima la tricolor şi icoane în braţe, de Ziua lor Naţională. De altfel a avut milă şi de Beke. Cum ar fi trăit omul cu zeci de vieţi pe conştiinţă şi crima ispăşită de copii şi de nepoţi ? De fapt de ce să comentăm, din moment ce adevărul lui nu e adevărul nostru, ca în povestea cu preotul şi studentul la biologie din trenul de Cluj: cu părul vâlvoi, roşu la faţă şi ochii ieşiţi din orbite, studentul, adept al teoriei lui Darwin, o propovăduia cu ardoare întregului compartiment. În faţa scepticismului general, îi cere părerea preotului, care-i răspunde prompt, „domnule dragă, poate că dumneata te tragi din maimuţă, da eu, nu.” Tot aşa şi adevărul ruşilor şi turcilor, care nu vor slăbi din orgoliu până nu se vor distruge reciproc şi poate întreaga omenire. Adevărul – condiţie esenţială pentru echilibrul fiinţei omeneşti si a popoarelor – de care nimeni din mai marii lumii nu mai ţine cont, este poate cel mai bine prins în introducerea la „Noologia” eruditului sociolog Ilie Bădescu: „… fiecare comunitate omenească ascunde, înlăuntrul specificităţii sale distincte, miracolul unic al Iubirii divine.” Nu răspunzi cu miracolul iubirii tale omeneşti, ai pus-o de mămăligă, cum zice românul.
De fapt nu mămăliga asta vroiam să v-o recomand pentru cizmuliţa dumneavoastră de Sfântul Nicolae, ci o ilustrată cu Sibiul de altă dată.
Nici urmă de zgomot şi furie. În ilustrata mea e linişte . De la bâtrâna farmacie 24 spre Piaţa Mare mii de scânteiuţe sclipesc pe zăpada proaspătă în lumina galbenă a felinarelor legănate de vânt . De-o parte şi de alta – vitrine cu tainice căsuţe din acadele sau mecanisme ingenioase, care pun în mişcare, din timp în timp, spiriduşi sau zâne rotitoare în clinchet de clopoţei, primiţi cu chiote de copiii cu năsucurile lipite de vitrină . Părinţi răbdători i-au scos la plimbare ca să scurteze emoţia şi ca vre-un bunic rămas acasă să poată pune câte ceva în ghetuţele aliniate sub fereastră. Nu sunt vremuri de prosperitate. Două portocale, câteva bucăţele de zahăr kandel şi o jordiţă aurie alcătuiesc deja un cadou consistent. E seara magică în care fiecare inimă de copil aşteaptă cu o strîngere dulce venirea lui Moş Nicolae şi mai ales povestea mamei, la culcare, despre bunătatea şi faptele lui minunate.
Liniştea, bucuria simplă, taina sărbătorii sunt doar o amintire, cât să încapă-n cizmuliţa dumneavoastră. Amu-i vremea savurării cu nesaţ a babiloniei consumerismului , vremea amăgirilor dezechilibrante, vremea zăngănitului de orgolii. Toate au intrat ca un ic între miracolul iubirii divine şi răspunsul iubirii noastre omeneşti.
Publicitate
Publicitate
