4.1 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 31, 2026

Ploi acide cotidiene

Cele mai citite

Românii sunt îndrăgostiți de trecutul glorios și fals eroic într-un mod care ne îndreaptă catre resorturile psihologice ce îl fac să respingă prezentul și să fie pesimiști în privința viitorului.
După capitalizarea speranțelor într-un exercițiu electoral de exemplu, am descoperit instituția prezidențială extrem de grăbită să semneze un acord cu șefii partidelor politice asupra pachetului de legi Big Brother. Aceiași lideri politici ce s-au ridicat ca spuma de la supă, pe un sistem corupt ce a născut primari și președinți de consilii județene parcați cu tot fastul judiciar în concedii răcoroase după gratii. De ce sunt oare dispuși politicienii de top din România să restrângă drepturile politicienilor pe care îi reprezintă? Probabil din același motiv pentru care cartelizarea sistemului politic cu o nouă lege electorală aprobată tacit la Senat, ne va apropia mai degrabă de pseudo-democrația non-liberală din Ungaria a devenit sursă de imitație.
Cu un președinte preocupat mai degrabă să nu își deranjeze prietenul consul austriac și interesele Republicii Austria în România, un premier PSD care îl persiflează cu fiecare ocazie și un președinte al Camerei deputaților umil în fața semi-ambasadorului american, incompetența politică mioritică iese ca un păduche pe frunte. Politicieni ce își altoiesc amantele după ce le-au parcat în aparatul de stat, având afaceri cu lumea interlopă, cu miniștri minune ca cel al finațelor am putea declara speranța decedată.
Însă așa cum marele tanc rusesc de nouă generație a plesnit la antrenamentul paradei militare de ziua victoriei serbate la Moscova și politica românească are o limită admisă de decizie strategică. Micile șopârle cu aer slav blamează implicarea accentuată a americanilor și a vest europenilor în politica românească. Ca să citez niște persoane publice ne-a cam plesnit independența. Asta e un lucru bun!
Privindu-l pe lăcătușul-mecanic Valeriu Zgonea și circul aferent poreclit impropriu Parlamentul României, îți vine să te bucuri de criza ucraineană și interesul occidental pentru partea noastră de lume. Când Ceaușescu vorbea de neatârnare și independență clănțaneam de frig și foame. Aspirațiile de musculos regional le ai când ai o economie puternică, o societate educată și o armată serioasă. Însă cu lideri politici corupți, o societate pe jumătate analfabetă și bigotă și o administrație ineficientă indepența pare un drog ieftin.
Putem spera ca IMM-urile să supraviețuiască procesului de gâtuire operat de ANAF și să ne bucurăm de libera exprimare și libertatea de circulație în Europa. Cât despre daci, ortodoxie și Fane Babanu’, e bine să luam o pauză. Hrana de pe masă nu va fi înlocuită niciodată de o poveste bună.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Îngrijorător: tot mai mulți șoferi sibieni băuți sunt implicați în evenimente rutiere

Tot mai mulți șoferi băuți la volan provoacă evenimente rutiere în ultima perioadă, ultimul exemplu fiind chiar din municipiul...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect