A fost odată o casă frumuşică, într-o grădină ca grădina Raiului. Mai demult aici trăiseră Oameni, străbunici, bunici, copii, nepoţi şi strănepoţi, legaţi cu dragoste de cer, între ei şi de vecini, în omenie şi armonie cu tot ceea ce le dăruise Creatorul.
Dar, într-o bună zi s-au trezit în tindă cu o hoardă nepoftită, cu chipuri schimonosite: lăcomie, viclenie, semeţie, ură, răutate, hoţie, şmecherie, necinste, lene, obrăznicie, mitocănie, minciună … o gloată zdrenţăroasă a dat buzna în toate ungherele. Pe oameni i-au alungat să trudească prin grădinile altora, au golit casa de tot ce s-a putut căra din ce era mai de preţ, au urcat în pod un chelteu de vechituri fără valoare şi au plecat frecându-şi mâinile cu satisfacţia lucrului bine făcut. Dar iată că în graba aceea au uitat în pod o licoare verde ca fierea, într-un clondir pe care scria „sete de putere” şi deasupra un cap de mort. Când au plecat trântind chepengul, clondirul a căzut pe podea, s-a spart, iar în aburul otrăvit vechiturile din pod au prins viaţă şi o sete mistuitoare de putere, precum scria pe eticheta gălbejită de vreme.
Zici că au înebunit vechiturile! Unele au luat-o la stânga – cufărul plin până la refuz cu papuci vechi tociţi de cât călcasera ani şi ani prin aceleaşi gropi, iar altele au luat-o la dreapta – flaşneta bătrână, cutia cu limbi de ceas şi câteva piuliţe ruginite, stiletul fără prăsele, un pumn de alice într-o chisea goală de dulceaţă şi un capac (sau poate două, trei) de pepsi, ruginit. Parcă mai era pe acolo şi o mânuşă desperecheată, o plăsucă cu bigudiuri de metal găurit … dar nu-mi mai aduc bine aminte. Odată a început gâlceava! Se certau ca la uşa cortului, care-i mai îndrituit să dea ordine în pod. Şi ca să fie gâlceava cât mai asurzitoare, au tras o linie groasă pe mijloc, pe care au înşirat toate clanţele găsite la-ndemână. Era o zornăială şi o cacofonie de nedescris! Flaşneta hârâia din toţi bojocii că papucii sunt devină, limbile o împingeau de la spate şi piuliţele alergau în toate părţile să adune cât mai multe şuruburi să li se potrivescă. Papucii băteau din pinteni, din călcâie şi pasul pe loc, ca Stepan Stepanovici din stepă, care avea o droaie de copii şi numai o singură budă-n fundul curţii (şcolii), că doar ştiţi cum s-a inventat stepul. Stiletul făcea spume pe tăiş de nerăbdare să-şi adjudece întâietatea şi freca alicele gata pregătite să se-nfigă în dosul tuturor. Capacele de pepsi se rostogoleau de colo-colo să găsească vre-o pulpană protectoare sub care să-şi ostoiască setea de putere şi să-şi ascundă ruginitura, mânuşa striga că e neânţeleasă, picată în gâlceavă din sertarul de sus al unui scrin descleiat ce sprijinea într-un colţ, iar zornăiala bigudiurilor era oricum din alt film şi cam degeaba.
De unde ştiu? Din gura podului. De acolo vezi cel mai bine vechiturile stuchindu-se ca mâţele în călduri. Halal spectacol! De precizat că orice asemănare cu personaje reale din campania electorală de pe malurile Dâmboviţei este o pură întâmplare.
Publicitate
