Am impresia că în lumea nebună în care trăim suntem într-o veșnică pregătire. Ne pregătim toată săptămâna pentru week-end, doar pentru ca sâmbăta și duminica să ne gândim la ziua de luni când revenim la muncă. Ne pregătitm tot anul pentru concediul din vară, la care visăm cu ochii deschiși deja imediat după Anul Nou, doar pentru ca în ultimele zile de vacanță să ne pregătim psihic pentru a reveni la muncă.
Ne pregătim toată copilăria pentru momentul în care devenim adulți și ne dorim cu ardoare să creștem mari, doar pentru a regreta, la maturitate, zilele în care ne puteam juca nestingheriți și singurele probleme pe care le aveam erau cele de matematică.
Ne tot pregătim: pentru liceu, pentru facultate, pentru un loc de muncă, să ne întemeiem o familie, să avem un copil, să-l avem pe al doilea sau mai mulți, să-i creștem, să-i educăm, să împăcăm viața de familie cu cea de la serviciu, să jonglăm între responsabilități, să facem față trecerii timpului, să ieșim la pensie.
Pare că ne pregătim în fiecare minut din fiecare oră, din fiecare zi, din fiecare săptămână, din fiecare lună, din fiecare an.
Toată viața este o pregătire, iar zilele acestea nu fac excepție. Luni încep înscrierile în clasa pregătitoare, iar zeci de mii de oameni se pregătesc: copii, părinți, bunici, profesori, secretare și directori de școli. Alți oameni se pregătesc să participe la noi proteste, Muzeul Brukenthal se pregătește pentru Bicentenar. Primăria pregătește străzi pentru a fi reparate, iar instituțiile de cultură pregătesc zeci de evenimente.
Stresant, nu? Știu că așa sună, însă, ne place sau nu, este realitatea.
Ei bine, STOP. De luni începe postul Paștelui. Este momentul să ne oprim și să ne pregătim altfel. Să renunțăm la goana zilnică după lucruri materiale și să ne odihnim, privind la nevoile sufletului și ale celor din jur. Putem ajuta oricând și oriunde, putem medita, putem vedea ce este de schimbat la noi și în noi, putem spune o vorbă bună celui ce are nevoie.
Este Postul care ne permite să-l regăsim pe Dumnezeu în noi.
