După ce „săgeata” Catedralei Notre Dame s-a prăbuşit spectaculos, cuprinsă de vâlvătaie, mi s-a părut că pe cerul înserării pariziene a rămas un mare semn de întrebare şi o senzaţie uşoară de … „deja văzut”. Dar, imediat surpriza, reacţiile emoţionale, comentariile, interviurile, oficialii, toate te îndepărtează de răgazul necesar pentru a judeca lucrurile limpede, la fel cum – ieşit imprudent în larg – curenţii te îndepărtează de ţărm, deşi tu crezi că eşti pe val şi că înoţi exact în sens invers. Şi mai ales când mulţimea se lasă târâtă – mai toţi – în aceeaşi direcţie, îţi trebuie voinţă, nu glumă, să înoţi împotriva curentului. Şi totuşi altfel se văd lucrurile când simţi pământul ferm sub picioare, deşi riscul e să fii omorât cu pietre că nu gândeşti în trend.
Multe au fost evenimentele „spectaculoase” la cumpăna dintre milenii la nivel planetar şi peste tot vezi clişee regizorale şi limitele imaginaţiei scenaristului. Iar prin manipulare emoţională puternică, logica simplă e scoasă din ecuaţie. Exemplu: declanşarea războiului din Irak, turnurile gemene şi acum Catedrala Notre Dame. Ştirea cu care poporul american a fost determinat să accepte intervenţia militară a fost că irakienii, invadând Kuweitul, au dat buzna în maternităţi, smulgând bebeluşii din pătuţuri şi zdrobindu-le capul de pereţi. Nimeni nu s-a întrebat de ce, când în logica războiului era … logic să ocupe centrele de comandă militare, politice şi de comunicaţii, nu maternităţile. Cu turnurile gemene e tot o poveste. Specialişti în materie spun că orice avion s-ar fi înfipt şi orice incendiu s-ar fi declanşat, turnurile nu aveau cum să facă implozie până în temelii, aşa cum fac clădirile pregătite de genişti pentru demolare. Şi, coincidenţă, echipele CNN – probabil înaintevăzătoare cu duhul – au fost tocmai atunci şi tocmai acolo, pentru a zgudui emoţional America şi lumea în transmisie directă ante factum, nici măcar post factum, că toţi văzurăm avioanele venind spre inima New Yorkului, de parcă Statele Unite ar fi fost o republică bananieră care-şi apără spaţiul aerian cu arcul şi săgeata. Iar acum , ce să vezi, de la un scurt circuit sau vre-o scânteie de aparat de sudură – că aşa am auzit, renovările ar fi fost cauzatoare de un teribil incendiu de nestăpânit timp de 16 ore – a ars ditamai monumentul de piatră, de parcă ar fi fost o amărâtă de bisericuţă de lemn dintr-un sat pierdut prin Maramureş. După reacţia firească a francezilor, care s-au regăsit în lacrimi şi rugăciune lângă simbolul lor naţional mistuit de flăcări, şi de data aceasta regizorilor le-a ieşit. Cine sunt? Intrebaţi-vă cine şi ce câştigă din afacerea asta, şi veţi afla.
Deocamdată sunt Floriile, Hristos intră în uralele mulţimii în Ierusalim, aceeaşi mulţime care peste câteva zile va striga: „răstigneşte-L!”, aceeaşi omenire care nici după Învierea Sa nu crede, deşi vede de 2 000 de ani Lumina Sfântă venind la Ierusalim. În vremurile noastre, chiar în transmisie directă!
Publicitate
