2.9 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 31, 2026

Puțin înseamnă mult

Cele mai citite

La sfârșitul săptămânii viitoare, Sibiul se va pune din nou în mișcare pentru a susține proiecte importante pentru comunitate. La semimaratonul umanitar din acest an sunt înscrise 22 de cauze, de la proiecte pentru supraviețuirea prematurilor, până la o viață mai bună pentru copiii din familii sărace sau la un mediu mai curat și mai sănătos pentru noi toți. Aproximativ 1.000 de adulți și 300 de copii vor alerga pentru concretizarea acestora. În ciuda faptului că sunt numeroși, maratoniștii voluntari nu vor reuși să adune singuri sumele necesare pentru punerea în practică a proiectelor propuse. Ei sunt doar niște simboluri. Cei care putem contribui cu adevărat suntem noi, sibienii care vom sta pe margine – la propriu sau la figurat, în fața unui computer, și vom face donații. Oricine vrea să se implice poate intra pe maratonsibiu.ro și își poate alege proiectul care i se pare cel mai aproape de valorile personale și de nevoia sa de implicare pentru comunitate. Depinde de noi cât vom fi dispuși să donăm pentru un kilometru parcurs de un alergător: 2 lei, 6 lei, 10 lei sau 25 de lei.
Nu sunt sume mari, însă, dacă fiecare dintre noi va dori să contribuie chiar și cu cea mai mică sumă, ușor -ușor, vom vedea că în jurul nostru va începe să se schimbe câte ceva. Pentru că fiecare schimbare pleacă de la un om ca mine și ca tine, de la o persoană care știe că fiecare ocean e compus din picături mici de apă. Un singur om nu poate face mare lucru, dar dacă acestuia i se alătură câteva zeci de mii, atunci rezultatele vor fi impresionante. Din păcate, România nu are încă o situație economică strălucită, iar multe dintre problemele cu care se confruntă mulți dintre cei din jurul nostru rămân fără soluții din partea autorităților. Cred că mulți dintre voi au obosit să aștepte ca președintele, premierul, politicienii, primarii să facă ceva pentru a rezolva anumite probleme. Sunt multe lucruri care nu sunt aşa cum am vrea să fie, iar dacă nu ne implicăm probabil că așa vor rămâne ani buni de-acum încolo.
Alegând însă să ne implicăm activ în viața comunității, vom pune și noi umărul la crearea unui mediu mai bun pentru noi, pentru copiii și pentru semenii noștri. Fiecare dintre noi poate acționa, devenind unul dintre susținătorii semimaratonului umanitar de sâmbătă, 30 mai.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Avertisment IGSU: Evitați improvizațiile la sobe și nu adormiți cu focul aprins

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis o atenționare în contextul gerului care se anunță zilele următoare."Gerul se...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect