Zice o vorbă românească: “toamna se numără bobocii !” Apoi ei cresc și când le vine timpul se gătesc într-un mod delicios, pe varză. Dar nu-i pentru oricine ! Cu salariul minim pe economie nu mai intră în discuție nici clasica pâne cu untură a copilăriei mele. Și dacă tot veni vorba, avea toamna copilăriei mele un miros cu totul special- de frunze arse prin grădini.
Acum mirosul acesta este interzis prin lege. În schimb, e țara plină de uscături, dar nu se mai sinchisește nimeni. România ? Un bâlci al deșertăciunilor. Lume, lume! Veniți să vedeți ! Cu sunetul banului poți cumpăra miros de friptură ! Se vinde mama, se vinde tata pe mehlemuri și sclipici de Stanbul ! Hoți de buzunare cu gulerele albe mișună la tot pasul , iar alba-neagra face milionari băieți deștepți ! Babilonia vorbei fără rost dă lustru sărăciei și minciuna e limba oficială în stat ! La tot pasul speranțe deșarte și iluzii pierdute, ură surdă, neputincioasă și bani de plastic fără acoperire ! Și câte și mai câte risipite pe tarabe la vedere.
Câteva nimicuri demodate, totuși,nu le veți găsi la bâlci cu tot aurul din lume și prin urmare nu aveți cum să la vedeți nici la televizor : demnitate și onoare, conștiință, discernământ și logică, respect, adevăr, competență, ideal, prietenie, încredere. Și asta nu pentru că nu s-ar putea pune un preț pe ele, dar din păcate nu se găsesc. Demnitate ? Cum, când îți pleci fruntea, române, ca pe vremea “regretatului” de frica altor-acelorași stăpâni, pe vechiul calapod : capul plecat sabia nu-l taie ? Frica de șef, de coleg, de vecin, de partid, de funcționarul de la ghișeu, de spectrul șomajului, de ziua de mâne, de suta de lei, de tine însuți. Respect ? Cum, când seară de seară suntem invitați la spectacol ? Triste figuri care au ratat șansa să intre în istorie dar nu și în piesele lui Caragiale se bat pe legile țării ca pe oase. Adevăr ? Cum, când lista minciunilor celebre e încă deschisă și fără sfârșit ? Nu s-a strigat destul “jos comunismul” ? E jos ! Dar au rămas până-n ziua de azi mentalitățile, psihologia și mecanismele lui, povara grozăviilor și tainelor lui, care strigă să iasă la iveală. Nu poți deveni pragmatic câtă vreme ți-e frică și de umbra ta. Discernământ ? De unde ,când ne-am spulberat până și țăranii-bătaia de joc în mâna tuturor escrocilor – dar așteptăm de la ei să muncească pământul și să ne umple cămările !?
Dar parcă am pornit de la delicioasa rață pe varză și uite unde am ajuns ! Mai e totuși o speranță. Pe harta Europei mai sunt țări unde cele câteva nimicuri demodate, de care vorbirăm, se găsesc în toate piețele, doar că nu sunt de vânzare.
E clar cine, la festinul european, mănâncă și-n toamna asta rață și cine papă varză ?
