Abia când cifrele „ţipă”, autorităţile încep să facă ceva, spunea cu puţin timp în urmă iniţiatoarea unui proiect social ce încerca să atragă atenţia asupra sărăciei extreme prezentă în unele comunităţi marginalizate din judeţul Sibiu. Iar în această săptămâna avem un astfel de eveniment, în care cifrele nu doar „ţipă”, ci „urlă” de-a dreptul, într-un pustiu ce ascunde doar durere cruntă şi suferinţă. Aproape 23 de milioane de copii au fost avortaţi în România ultimelor 6 decenii, din 1958 încoace, dezvăluie statisticile. Şi cifra reală este mult mai mare, pentru că sunt monitorizate doar sarcinile stinse în spitalele de stat. Marşul pentru Viaţă, programat pentru sâmbătă, 26 martie, în peste 100 de oraşe din România şi Republica Moldova atrage atenţia asupra proporţiilor catastrofale pe care le are fenomenul avortului. România se află pe locul al doilea în lume în ceea ce priveşte rata de avort raportată la populaţie – 116%, în condiţiile în care populaţia actuală a României este de 19,9 milioane de locuitori. Doar Rusia are un procent mai mare – rata de 147% a avorturilor, propulsând-o în fruntea clasamentului. Aceste cifre sunt realmente înfiorătoare.
Întrebarea este ce se va face în continuare pentru combaterea acestei probleme? Zilnic, au loc în medie 220 de avorturi doar în spitalele de stat, dar femeile recurg cu predilecție la clinici particulare, acest act dorindu-se a fi cât mai ascuns de ochii lumii, motiv pentru care se estimează că cifra ar fi de 3 ori mai mare.
Organizatorii Marșului pentru Viață cer autorităților să reducă o parte din cauzele care generează aceste avorturi, prin susținerea socială a femeii însărcinate, indemnizație acordată pe parcursul sarcinii, oferire de adăpost (atunci când mama, nu de puține ori, minoră, este renegată de familie, părăsită de tatăl copilului ori abuzată), precum și legi care să susțină și să promoveze adopția mult mai bine.
Astfel, autorităților și totodată ONG-urilor li se cere să sprijine înființarea cât mai multor centre pentru sprijinirea femeii însărcinate. În lipsa acestora, putem să atragem atenția la nesfârșit asupra gravității problemei, asupra mutilării fizice și sufletești la care sunt supuse sute de mii de femei anual, atâta timp cât pentru rezolvarea situației nu se vor implica masiv și concret statul și societatea civilă.
Publicitate
