Românul surprins

An de an, românul se lasă luat prin surprindere de iarnă, de tradiţionalele 13 grade din apartament de frica facturilor, de lipsa apei calde şi de oroarea care se numeşte transport înzăpezit în comun la ora de vârf, de bezna ce se lasă peste şoselele blocate la prima zăpadă, de trenurile frigorifice care întârzie cu nepăsare jumătăţi de zi, de utilajele de dezăpezire gonind pe străzi cu lama ridicată 20 de centimetri de la asfalt, de tele-isteria codurilor portocalii şi a „comandamentelor” incompetenţei naţionale. An de an, indiferent dacă iarna vine în noiembrie sau în ianuarie, avem parte de aceleaşi expirate comentarii care încep cu „această iarnă neaşteptată, care ne-a luat prin surprindere …”, de aceleaşi reportaje cu oameni furioşi care povestesc despre cât le sunt de îngheţate caloriferele, de aceiaşi şefi de centrale termice, cu feţe de acum europenizate de foşti activişti şi care „ au speranţa că …” şi vor „lua toate măsurile să …”. Şi mai avem parte de aceiaşi primari uluiţi că n-au bani – doar pentru comunitatea de care răspund – că de pe propria turtă au grijă să nu lipsească, fără a fi moştenire de familie !
An de an i se înfundă românului peste urechi, cu o mişcare sigură, de sus în jos, faimoasa căciulă cu care tătâne-su avea dreptul ca să intre în primărie – vorba cântecului „Cu căciulile pe frunte”- iar el, românul, în loc să dea cu ea şi cu toţi batjocoritorii naţiei de pământ, în semn de: „până aici !”, şi-o fură singur. E mult mai comod, iar indolenţa este o stare de-a dreptul plăcută, dacă ştii să-ţi faci cuib în ea.
Trebuie să recunoaşteţi că: dincolo de impotenţa statului român de a-şi împlini un rol istoric în situaţia din România de peste Prut; dincolo de forţarea graniţelor ţării de zeci de emigranţi, peste cotele pe care le-am înghiţit ca peştele cârligul; dincolo de ticăloşia occidentului în gestionarea problemei – ceea ce va scoate întreaga civilizaţie creştină la mezat – şi dincolo de spectrul războiului, toate nişte „fleacuri” în ochii imobili ai unui preşedinte de ghiaţă, în ton cu iarna, trebuie să recunoaşteţi, repet, că două au fost cele mai tari „românisme” ale săptămânii. Bătrâna telecabină din secolul trecut de la Bâlea a îndrăznit să se defecteze după 40 de ani iar un chelteu de specialişti de secol XXI nu au reuşit să-i dea de cap, şi, bunicuţa de 93 de ani, care a dat clasă contractelor de milioane cu hoţii dezăpezirilor din marile oraşe. Cum i-a umilit ea cu „utilajul” ei, cu care a reuşit să-şi croiască drum prin nămeţi: farfuria de pe credenţ!
România profundă să trăiască ! Cât despre cea a „lucrului bine făcut”, slabe speranţe.